„Fotovoltaicii”, sub asediu. Statul se pregăteşte să le taie din nou din subvenţie

De anul viitor, numărul de certificate pe care operatorii de parcuri fotovoltaice le primesc pentru fiecare MWh livrat în reţea scade cu unul. Coroborată cu măsura amânării la plată a două certificate până în 2017, firmele din domeniu au trei ani în faţă în care vor funcţiona doar cu jumătate din subvenţie.
Florin Cojocaru - Dum, 06 oct. 2013, 21:01

Analiza făcută de Agenţia de Reglementare în Energie pentru anul 2012, şi publicată în martie acest an a arătat că există supracompensare pe piaţa producţiei de energie din surse fotovoltaice şi că se impune reducerea cu circa 16% a subvenţiei pe care industria o primeşte. Potrivit preşedintelor ANRE Nicolae Havrileţ, analiza se va transforma în lege până la sfârşitul anului iar cele şase certificate verzi pe care producătorii din domeniu le primesc pentru fiecare MWh livrat în reţea vor scădea la 5, de la 1 ianuarie.

Pentru producătorii de energie din surse eoliene subvenţia va rămâne la acelaşi nivel, 2 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în reţea. „Analiza pieţei se face pentru anul n-1 iar efectele ei se aplică începând cu anul n+1. Legea se poate aplica chiar mai devreme de 1 ianuarie 2014, dacă nu, sigur de la această dată se modifică schema suport”, a precizat Havrileţ.

În realitate însă, producătorii din industria energiei fotovolataice vor primi doar 3 certificate, (acum primesc patru) , după ce Departamentul pentru Energie a promovat o ordonanţă de urgenţă prin care a amânat până în primul trimestru al lui 2017 acordarea unui număr de certificate verzi pentru producătorii de energie din surse regenerabile. Astfel “eolienilor” li s-a amânat plata unui certificat verde iar  ”fotovoltaicilor” două.

Chiar şi în condiţiile în care , de la anul, companiile din industria fotovoltaică vor primi doar trei certificate verzi, în loc de şase, ca până în iulie 2013, industria continuă investiţiile. Numărul de noi proiecte avizate de ANRE rămâne relativ constant, cu zecile în fiecare lună, pentru că şi în condiţiile în care subvenţia ar fi redusă la jumătate tot este suficient de generoasă pentru a amortiza rapid investiţia într-un parc fotovoltaic şi a obţine profit.

ECONOMICA.NET a făcut un calcul care arată că, cu patru certificate acordate, investiţia se recuperează în circa şase ani.

Un certificat în minus presupune ca perioada de amortizare să se prelungească cu un an.

„Investitori sunt în piaţă, continuă proiectele. Rata de rentabilitate e mai mică acum, dar există. Prin prevederile Comisiei Europene, fotovoltaicul are o rată de rentabilitate de 11,6%. Raportul ANRE din martie a arătat că s-a depăşit rata de compensare cu 10%, datele noastre spun că doar cu 2-3%, acesta a fost unul din motivele pentru care s-a diminuat numărul de certificate acordate. Noi am cerut intervenţia Comisiei Europene pentru că suntem de părere că a fost un abuz tăierea a două certificate. Oricum, proiectele merg înainte şi oamenii aşteaptă să vadă ce se mai întâmplă. Au securizat deja terenurile pentru parcuri cu sute de mii de euro, ce ar putea să facă? Să piardă banii aia?”, arată Ciprian Glodeanu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Fotovoltaică.

 România are 500 de MW instalaţi în fotovoltaic, alţi 900 de MW primind avizul de înfiinţare. Spre comparaţie, există circa 3.000 de MW instalaţi în eolian şi avize pentru 20.000 de MW.
Toţi consumatorii de energie din România susţin producţia de energie regenerabilă prin sistemul certificatelor verzi. Contribuţia fiecăruia este înscrisă în factura la curent.

Energia regenerabilă a ajuns, în unele zile cu soare şi vânt, să contribuie cu 30% în total producţie locală iar, odată cu amplasarea a noi şi noi parcuri acest procent va fi din ce în ce mai mare.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. El a afirmat......
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...