Foxconn a oferit 5,3 miliarde de dolari pentru preluarea Sharp – WSJ
Ca urmare a acestor informaţii, acţiunile Sharp au încheiat şedinţa de joi în creştere cu 5,79% la Bursa de la Tokyo, după ce în cursul şedinţei au înregistrat un avans de peste 20%, scrie Agerpres.
Cu toate acestea, o serie de surse din apropierea discuţiilor citate de Reuters susţin că Sharp studiază şi o altă ofertă lansată de fondul public de investiţii public nipon Innovation Network Corporation of Japan (INCJ) care vrea să unească operaţiunile Sharp din domeniul LCD cu cele ale rivalului Japan Display Inc, unde este deja acţionar. De asemenea, INCJ ia în considerare şi fuzionarea diviziei de electrocasnice a Sharp cu cea a Toshiba. Potrivit surselor, autorităţile japoneze ar prefera o soluţie naţională pentru ca tehnologia Sharp în domeniul display-urilor să rămână în Japonia.
Discuţii în vederea unei fuziuni între Foxconn şi Sharp au mai avut loc şi în 2012 când compania japoneză a refuzat o ofertă de preluare care ar fi dat Foxconn un control mult prea mare. Cu toate acestea, cele două firme au continuat să opereze în comun o uzină în Japonia care produce LCD-uri mari.
Odată lider pe piaţa display-urilor pentru smartphones şi televizoare, Sharp trece în prezent printr-o perioadă dificilă ca urmare a presiunilor crescute la care este supus din partea rivalilor asiatici. În luna mai a anului trecut, Sharp a beneficiat un al doilea program guvernamental de sprijin, în valoare de 1,7 miliarde de dolari, dar până acum nu dă semne de revenire.