FP a finalizat al cincilea program de răscumpărare de acțiuni, în valoare de 193,5 milioane lei

Fondul Proprietatea (FP) a finalizat cel de-al cincilea program de răscumpărare de acțiuni proprii, în cadrul căruia a achiziționat din piață titluri reprezentând 1,86% din capital, în valoare totală de 193,47 milioane de lei, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - vin, 31 iul. 2015, 08:25
FP a finalizat al cincilea program de răscumpărare de acțiuni, în valoare de 193,5 milioane lei

Programul, aprobat în luna noiembrie, s-a derulat în perioada februarie – iulie, perioadă în care au fost preluate 227,57 milioane de acțiuni. Titlurile achiziționate vor fi anulate după obținerea acordului acționarilor, se arată într-un document transmis de Fondul Proprietatea Bursei de Valori București (BVB).

Acționarii Fondului au aprobat în luna aprilie un nou program de cumpărare de titluri proprii, în cadrul căruia administratorul societății urmează să achiziționeze 891,77 milioane de acțiuni, scrie MEDIAFAX.

„Administratorul Fondului intenționează să continue programele de răscumpărare în conformitate cu declarația de politică investițională, și va demara cel de-al șaselea program de răscumpărare aprobat de acționari în data de 27 aprilie 2015, curând după ce anularea acțiunilor achiziționate în cadrul celui de-al patrulea program de răscumpărare este avizată de ASF, avizare care a fost deja solicitată”, se arată în raportul transmis Bursei.

Programele de răscumpărare de titluri proprii fac parte din strategia administratrului FP de reducere a discountului, care se situează în prezent la 30,98%. Capitalizarea companiei pe bursa de la București este de 9,99 miliarde de lei (2,265 miliarde de euro), scrie.

Fondul Proprietatea a obținut un profit de 356,6 milioane de lei (80,2 milioane euro) în primul semestru, în scădere de trei ori față aceeași perioadă a anului trecut, când a raportat un câștig record, de 1,06 miliarde de lei, în urma vânzării unei participații de aproape 5% la Romgaz (SNG).

Compania a înregistrat pierderi începând din luna ianuarie, odată cu trecerea la evaluarea la standarde internaţionale de contabilitate IFRS a portofoliului acţiuni cotate. Investiţiile Fondului în acţiuni au fost înregistrate, după standardele IFRS, la valoare justă prin profit sau pierdere. Cea mai mare parte a pierderii a rezultat din declinul titlurilor OMV Petrom (SNP), influențate de evoluția prețului petrolului pe piețele externe.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus în luna mai revenirea la standardele românești de contabilitate și a amânat pentru ianuarie 2016 adoptarea IFRS. Măsura a determinat trecerea Fondului Proprietatea de la o pierdere de 304 milioane de lei (IFRS) la finele lunii aprilie la un profit de 371,8 milioane de lei la sfârșitul lunii mai (standarde românești).

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED. Întârzieri de aproape patru ore pentru trenurile de pe Valea Prahovei
UPDATED. Întârzieri de aproape patru ore pentru trenurile de pe Valea Prahovei
Circulaţia feroviară între Sinaia şi Buşteni este temporar întreruptă, în urma unei avarii la linia de contact, iar trenurile au întârzieri de aproape patru o...
Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,1% în primul trimestru din 2025
Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,1% în primul trimestru din 2025
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele trei luni din 2025, cu 8,1%, de la 5.179.700 pasageri, în primul trimestru ...
UPDATED. Elena Udrea a fost operată și ea se află la terapie intensivă
UPDATED. Elena Udrea a fost operată și ea se află la terapie intensivă
Elena Udrea a fost operată, duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, ea aflându-se acum la terapie ...
FOTO Cel mai lung parc în București. Unde se face, cât costă și când începe construcția
FOTO Cel mai lung parc în București. Unde se face, cât costă și când începe construcția
Un nou parc se va construi în București. Este vorba de realizarea lucrărilor pentru cea de-a treia fază a parcului Liniei, ...