FP acuză de lipsă de transparenţă Min Energiei:A blocat un raport privind cheltuielile Nuclearelectrica cu reactoarele 3 şi 4
„Suntem foarte surprinși și dezamăgiți de votul Ministerului Energiei, având în vedere că aceasta creează un precedent periculos și desconsideră în totalitate principiul transparenței în companiile de stat, care este pe de altă parte promovat și susținut atât de Guvern, cât și de Ministerul Energiei în baza legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Proiectul reactoarelor 3 și 4 este unul foarte costisitor pentru Nuclearelectrica, cu impact negativ asupra profitului acesteia, iar acționarii companiei au dreptul sa cunoască detalii privind cheltuielile generate de proiect până în acest moment”, a declarat Greg Konieczny, CEO al Franklin Templeton Investment Management Limited UK Sucursala București („FTIML”) și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea
Declaraţia vine ca urmare a deciziei Ministerului Energiei de a vota în cadrul Adunării Generale a Acționarilor companiei Nuclearelectrica din data de 17 octombrie împotriva propunerii formulate de Fondul Proprietatea referitoare la întocmirea unui raport privind sumele cheltuite până în acest moment de companie cu proiectul privind construcția Reactoarelor 3 și 4.
Greg Konieczny a adăugat: „Având în vedere că Nuclearelectrica este o companie listată pe Bursa de Valori, Ministerul Energiei ar trebui cu atât mai mult să respecte cerințele de transparență și raportare aplicabile companiilor listate, spre beneficiul companiei și al tuturor acționarilor săi.”
Având în vedere situația actuală a pieței energiei electrice, precum și prognozele pe termen lung, Fondul Proprietatea consideră că „proiectul privind construcția Reactoarelor 3 și 4 este nefezabil și ar putea crea mari prejudicii acționarilor Nuclearelectrica în cazul în care este continuat. Potrivit ultimelor declarații publice ale reprezentanților Ministerului Energiei, acest proiect va recupera valoarea investiției doar la un preț al energiei electrice de 82 de euro/MWh, în timp ce prețul actual pe piața OPCOM este mult mai mic, respectiv 35-40 de euro/MWh. Această diferență de preț arată clar că proiectul este nefezabil”.
Fondul Proprietatea solicită Ministerului Energiei și altor ministere care dețin participații majoritare în companiile de stat să sprijine respectarea principiului transparenței în companiile respective și să informeze în mod regulat toți acționarii cu privire la evoluțiile semnificative cu impact asupra activității companiilor.