FP: profitul net a crescut cu 59%, la 906 mil. lei, în primele 9 luni. Dividendele Petrom şi Hidroelectrica au contribuit la rezultatul bun

Fondul Proprietatea a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 906,4 milioane lei, în creştere cu circa 59% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor remise miercuri Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - mie, 15 nov. 2017, 07:10
FP: profitul net a crescut cu 59%, la 906 mil. lei, în primele 9 luni. Dividendele Petrom şi Hidroelectrica au contribuit la rezultatul bun

‘Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în primele nouă luni ale anului 2017 a fost venitul brut din dividende, care a crescut datorită deciziei OMV Petrom SA de a distribui dividende în 2017 (106,8 milioane lei) şi datorită dividendelor mai mari distribuite de către Hidroelectrica SA (206,6 milioane lei), precum şi datorită dividendelor speciale în sumă de 170,6 milioane lei distribuite în septembrie 2017 de companiile controlate de stat, în special Hidroelectrica SA şi CN Aeroporturi Bucureşti SA. O contribuţie semnificativă la profitul înregistrat în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2017 a avut, de asemenea, modificarea pozitivă a valorii juste aferente participaţiilor la valoare justă prin contul de profit şi pierdere, în special OMV Petrom SA, ca urmare a creşterii preţului acţiunii companiei în cursul perioadei (creştere cu 10,7%)’, se menţionează în raportul remis BVB.

Veniturile din activitatea operaţională au totalizat 979,417 milioane lei (761,428 milioane lei în aceeaşi perioadă din 2016), iar cheltuielile operaţionale 88,607 milioane lei (89,531 milioane lei la 30 septembrie 2016)

La 30 septembrie 2017, capitalurile proprii totale au fost de 10,606 miliarde lei (la 30 iunie 2017 au fost de 10,520 miliarde lei) în scădere cu 6,85% comparativ cu valoarea de 11,386 miliarde lei de la 31 decembrie 2016.

În septembrie, Fondul a vândut 1,454 miliarde de acţiuni în OMV Petrom SA printr-o ofertă de plasament privat accelerat la un preţ al acţiunilor stabilit la 0,2750 lei pe acţiune, veniturile brute rezultate din tranzacţie ridicându-se la 399,85 milioane lei. La data de 30 septembrie 2017, deţinerea rămasă în OMV Petrom SA este de 9,9985%.

Fondul Proprietatea SA a fost înfiinţat în data de 28 decembrie 2005 ca societate pe acţiuni, funcţionând ca o societate de investiţii de tip închis. Începând cu data de 25 ianuarie 2011, acţiunile Fondului sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti (‘BVB’), iar din 29 aprilie 2015, certificatele de depozit globale (GDR) ale Fondului sunt listate pe London Stock Exchange (LSE) – Specialist Fund Market.

Fondul a fost administrat de Franklin Templeton International Services Srrl în calitate de Administrator Unic.

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani au cheltuit străinii care au venit cu afaceri în România
Câți bani au cheltuit străinii care au venit cu afaceri în România
Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în interes de afaceri au cheltuit, în trimestrul al treilea din acest an, peste 1,183 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Naţional......
UPDATED Incendiu puternic în vestul Capitalei. 20 de autospeciale de pompieri sunt prezente
UPDATED Incendiu puternic în vestul Capitalei. 20 de autospeciale de pompieri sunt prezente
Un puternic incendiu a izbucnit duminică la un depozit de materiale sanitare, mase plastice și alte materiale combustibile, ...
Cutremurul din Turcia din 2023 a costat țara 150 de miliarde de dolari, 13% din PIB
Cutremurul din Turcia din 2023 a costat țara 150 de miliarde de dolari, 13% din PIB
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a estimat sâmbătă costul cutremurului din februarie 2023, care a provocat ...
Producția și importurile de cărbune continuă să scadă
Producția și importurile de cărbune continuă să scadă
Producţia de cărbune a României a totalizat în primele zece luni din acest an 1,581 milioane tone echivalent petrol (tep), ...