FP vrea să vândă cel mult 10% din acţiunile Conpet, pachet evaluat la maxim 36,3 milioane lei

Economica.net
11 09. 2013
fondul_proprietatea_19523800_94161400_01783500

„Administratorul Fondului doreşte să informeze acţionarii şi investitorii că, în prezent are în vedere, ca opţiune strategică, o potenţială vânzare a unei părţi din deţinerea acestuia în Conpet, dar care nu va depăşi 10% din numărul total al acţiunilor emise de societate”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Fondul Proprietatea.

Pachetul pe care Fondul vrea să îl vândă reprezintă aproximativ o treime din participaţia pe care FP o are la Conpet. Fondul deţinea la finele anulu trecut 29,7% din titlurile Conpet.

Pentru această tranzacţie Fondul Proprietatea a angajat firma de brokeraj Intercapital Invest.

Conpet este operatorul sistemului naţional de transport al produselor petroliere. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,72% din acţiuni.

Acţiunile Conpet au fost transferate săptămâna trecută de pe piaţa Rasdaq la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti.

Compania a înregistrat în primul semestru un profit net de 25,8 milioane lei (5,8 milioane euro), în creştere cu 25,7% faţă de câştigul din aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, cifra de afaceri a crescut cu 5,7%, de la 162,4 milioane lei la 171,8 milioane lei (39,1 milioane euro).

Acţiunile Conpet au încheiat şedinţa bursieră de miercuri în stagnare, la preţul de 42 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 363,6 milioane lei (81,3 milioane euro).