FPTR: Tarifele pe litoral pentru anul viitor ar putea creşte cu cel mult 5 la sută
Dragoş Răducan a declarat luni, la finalul unei dezbateri pe proiectul legii turismului organizate la Constanţa, că pentru acest sezon tarifele s-au majorat cu 10 la sută, în timp ce pentru 2018 prognozează o creştere de cel mult cinci la sută şi aceasta doar în vârf de sezon, scrie News.ro.
“Anul trecut, după mirajul unui an extraordinar de bun, s-au mărit tarifele cu 10%. Anul acesta, când ne-am reintrat în normal din punct de vedere al cererii, probabil că se vor mări undeva până în 5% cât să acopere inflaţia. Deci, o creştere de tarife, îmi place mie să spun, naturală şi normală, pentru că trebuie să ţinem pasul cu inflaţia. Şi asta se va întâmpla probabil numai pe partea de vârf de sezon când piaţa încă permite, extrasezonul va rămâne la acelaşi tarif de anul acesta, când au fost tarifele de anul trecut şi care sunt nemodificate de vreo patru ani de zile”, a menţionat Dragoş Răducan.
El a spus că nu vor suferi modificări nici tarifele la programele speciale promovate de FPTR împreună cu hotelierii.
“Acelaşi lucru pot să-l spun şi despre programele speciale pe care le promovează patronatul nostru împreună cu hotelierii, unde tarifele sunt nemodificate de şase ani de zile şi probabil că vor rămâne la fel pentru că acesta este şi scopul, nu trebuie neapărat să îţi aducă profit, poate chiar să îţi aducă o mică pierdere, dar să poţi să începi activitatea cu cât mai mulţi turişti”, a explicat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.
El s-a referit şi la sezonul estival recent încheiat, care a înregistrat în luna iulie o scădere a numărului de turişti cu 20 la sută, după care s-a înregistrat o creştere în luna august.
“Sezonul a început foarte bine, prin vânzări foarte mari, pentru că a prins gust turistul român să cumpere vacanţe cu preţuri mai mici, prin sistemul Early Booking, după care, în clipa în care au intervenit creşterile normale de preţ datorită intrării în sezon s-a constatat o scădere care s-a suprapus peste vremea nefavorabilă, ceea ce a dus la o scădere cu până la 20% faţă de anul trecut a numărului de turişti. După care activitatea şi-a revenit în partea a doua a lunii august când datorită tarifelor practicate şi a numărului foarte mare de turişti şi a modificări vârfului de sezon din punct de vedere climatologic s-au recuperat pierderile din sfârşitul lunii iulie”, a menţionat Dragoş Răducan.
Întrebat cum se situează România comparativ cu alte ţări la tarifele de pe litoral, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR a spus că ţara noastră are acelaşi preţuri, ba chiar mai mici, decât Bulgaria.