Fragilitatea creşterii economice din primul semestru ar putea sugera continuarea seriei de reduceri a dobânzii cheie – analiză Libra Internet Bank

14 08. 2024
bnr 5433566

Rezultatele modeste din agricultură vor fi mult mai vizibile în trimestrele al III-lea şi al IV-lea, se arată în analiză.

„Creştere economică dezamăgitoare în trimestrul al II-lea a.c. Produsul intern brut a crescut anual cu doar 0,8% în trimestrul al II-lea a.c., mult sub aşteptările noastre şi ale pieţei, care erau de peste 2%. Având în vedere cifrele semnal comunicate astăzi (miercuri, n.r.) de INS, vom revizui prognoza PIB la nivelul întregului an şi o vom comunica după ce INS va prezenta structura detaliată a creşterii PIB, pe componente de resurse şi cheltuieli (6 septembrie a.c.)”, se arată în buletin.

Analiza arată că ajustarea creşterii economice pentru anul 2024 va fi, cu siguranţă, una descendentă faţă de scenariul nostru actual de creştere a PIB, de 2,6%, scrie Agerpres.

„Până la momentul publicării structurii detaliate a creşterii PIB în trimestrul al II-lea, putem anticipa câteva tendinţe pe baza interpretării indicatorilor cu frecvenţă ridicată publicaţi lunar de INS, indicatori care acoperă aproape 70% din valoarea adăugată brută totală. Principalii vectori cu o contribuţie pozitivă au venit în general dinspre comerţul cu amănuntul şi serviciile prestate companiilor (exclusiv serviciile de stat de tipul învăţământ, sănătate & asigurări sociale de stat, sau administraţie publică) şi construcţii, în special partea infrastructură”, susţin specialiştii Libra Internet Bank.

De menţionat este faptul că în zona de comerţ, evoluţia cea mai bună a avut-o comerţul cu amănuntul care a crescut anual cu aproape 10% în termeni reali în trimestrul al II-lea, în timp ce celelalte două componente, comerţul cu ridicata şi de autovehicule au fost mult mai ezitante, conform datelor pe lunile aprilie şi mai publicate până în prezent, precizează sursa citată.

În ceea ce priveşte serviciile prestate companiilor, acestea au reintrat în teritoriu pozitiv în trimestrul al II-lea (conform cifrelor pe lunile aprilie şi mai), înregistrând o creştere anuală de 3% în termeni reali susţinută în principal de activităţile de „depozitare”, „transporturi aeriene”, „editare” (include şi parte de editare software), „servicii profesionale, ştiinţifice, tehnice”, „arhitectură & inginerie”, „închirieri”, „mentenanţă clădiri”, „producţie cinematografică, tv”, precizează sursa citată.

Consumul gospodăriilor în PIB a fost cel mai probabil afectat de reculul important al serviciilor prestate populaţiei care au scăzut cu aproape 3% în trimestrul al II-lea. O gamă largă de servicii, printre care turism, hoteluri & restaurante, servicii cosmetice etc au căzut în zona negativă. Cu toate acestea, regresul pe acest segment de activitate a fost compensat de revirimentul serviciilor prestate companiilor, iar avansul anual în perioada aprilie-iunie a fost unul pozitiv, estimat la peste 2% în termeni reali (pe baza cifrelor din aprilie şi mai), faţă de -0,9% în perioada ianuarie-martie a.c.

„Producţia industrială nu a reuşit să încheie trimestrul al II-lea în teritoriu pozitiv, cele mai recente cifre indicând o scădere anuală de 1% pe serie brută, de amplitudine mai mică faţă de cea din primul trimestru (-2,7%). Cele câteva ramuri prelucrătoare din zona pozitivă nu au fost suficiente pentru a ţine sectorul pe linia de plutire nici în trimestrul al II-lea, şi nici în primele şase luni din an. Producţia de energie a continuat să scadă, la fel ca şi sectorul extractiv”, se mai precizează în buletin.