„La fel ca şi Barack Obama, François Hollande este prins într-un vârtej de evenimente incontrolabile”, scrie Pierre Rousselin în Le Figaro, editorialistul cotidianului liberal apreciind că şeful statului este „prins în capcană pe frontul intern şi izolat pe cel extern”.
Odată cu „dezertarea” britanicilor şi „reculul” Statelor Unite, Philippe Waucampt (Le Républicain lorrain) apreciază cu amărăciune că preşedintele francez se află „în rolul unui încornorat magnific”.
François Sergent scrie în publicaţia Libération că „Hollande întâmpină dificultăţi în justificarea războiul”. Deşi „preşedintele (francez), conform Constituţiei monarhice a celei de-a V-a Republici, are puteri depline”, relevă el, „oare, poate el, în prezent, să fie singurul şef de stat care să folosească forţa, fără un vot al reprezentanţei naţionale, fără măcar un discurs?”.
„Capcana s-a închis pentru aceşti oficiali ocidentali, care au avansat prea rapid anuntându-şi voinţa de a pedepsi Damascul care ar fi folosit gaz mortal”, constată Dominique Quinio în cotidianul catolic La Croix.
Patrick Apel-Muller adresează o întrebare în cotidianul comunist L’Humanité. „Cum ar putea să fie fie decretarea războiului sau păcii apanajul unui singur om în secolul al XXI-lea?”. El apreciază totodată ca „de nesusţinut alinierea lui François Hollande, hotărât să ia o decizie împotriva unei enorme majorităţi a francezilor şi să ignore asentimentul reprezentanţei naţionale”.
În ziarul economic Les Echos, Cécile Corduret consideră că „atent să îşi salveze imaginea, Executivul îşi menţine ambiţiile şi refuză să ceară un vot în Parlament, cum au făcut aliaţii săi”. În opinia sa, „este totodată o poziţie contraproductivă”.