Francezii,amendaţi pentru că au trecut de centrul terenului când neo-zeelandezii executau haka VIDEO

Economica.net
25 10. 2011

Un purtător de cuvânt al International Rugby Board a confirmat amenda, indicând pentru cotidianul New Zealand Herald că echipa Franţei a încălcat „un protocol referitor la ritualuri” şi că echipele au fost avertizate că vor exista sancţiuni în cazul unor astfel de situaţii.

Înainte de finală, jucătorii francezi au format, mână în mână, litera V de la victorie, înainte de a avansa pâna la limita protocolară de 10 metri pentru a face faţă în linie ritualului haka, executat de All Blacks, duminică, pe Eden Park, din Auckland. Unii dintre jucători au depăşit însă linia de la mijlocul terenului.

Reprezentativa Noii Zeelande a câştigat Cupa Mondială de rugby, după ce a învins, cu scorul de 8-7 (5-0), selecţionata Franţei.