Francezii le-au luat locul chinezilor în topul cumpărătorilor străini de imobile din centrul Londrei
Este o schimbare majoră după dominaţia cumpărătorilor chinezi, care au reprezentat 8,3% din achiziţiile străine în perioada ianuarie-septembrie 2020, faţă de o cotă de 15% în primele nouă luni din 2019, arată datele companiei imobiliare Knight Frank.
De asemenea, proporţia cumpărătorilor britanici care au făcut achiziţii pe piaţa imobiliară din centrul Londrei a urcat la aproximativ 59%, faţă de 47% în perioada ianuarie – septembrie 2019.
Restricţiile internaţionale de călătorie impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (Covid-19) reprezintă principalul motiv de îngrijorare pentru mulţi investitori internaţionali, deşi alţii nu ţin cont de aceste probleme şi se uită dincolo de incertitudinile provocate de pandemie şi de Brexit. În contextul continuării negocierilor privind Brexitul, există presiuni descendente asupra lirei sterline, se arată în raportul Knight Frank.
„În pofida temerilor legate de Brexit, există bani din Europa care sunt investiţi în Londra. Combinaţia dintre deprecierea lirei sterline şi concurenţa mai scăzută din partea cumpărătorilor care trebuie să prindă un zbor lung a creat oportunităţi de achiziţii”, a apreciat Tom Bill, de la Knight Frank.
Luna trecută, vânzările de proprietăţi imobiliare în Marea Britanie au atins un nivel record, pe fondul continuării boom-ului de pe piaţa imobiliară, în pofida scăderii activităţii economice cauzată de pandemie.