Francezii redeschid dosarul Elodia

După zece ani de la comiterea unei crime abominabile în Franţa, criminaliştii au descoperit cine a fost autorul faptei, datorită tehnicilor geneticii. Criminalul a murit după un an de la comiterea crimei, dar acum vor putea fi identificaţi şi eventualii complici.
sanziana.stancu - mie, 18 ian. 2012, 22:29

Elodie Kulik avea 24 de ani când a murit. A fost violată, apoi strangulată şi arsă pe o mare parte din corp. Faptele s-au petrecut în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2002. Cadavrul ei a fost descoperit a doua zi dimineaţă de un agricultor, pe locul unui fost aerodrom situat în apropiere de Tertry.

Tânăra era din satul francez Somme. Cu o săptămână în urmă, localnicii participaseră la slujba de pomenire a fetei, în biserica Monchy-Lagache, apoi la cimitir, după ritualul religios pe care tatăl ei, Jacky Kulik  îl face în fiecare an la această dată, relatează Paris Match.

Luni, tatăl fetei fusese convocat la Palatul de Justiţie din Amiens. Judecătorul de instrucţie însărcinat cu ancheta, Jordan Duquenne, procurorii şi jandarmii de la secţia de Cercetări a regiunii Picardia, i-au comunicat că l-au descoperit pe presupusul violator şi ucigaş al fiicei lui. Îl chema Gregory Wiart şi murise într-un accident de maşină, la vârsta de 24 de ani, în 2003, cu un an mai târziu de la moartea victimei sale.

Mama Elodiei, Marie-Rose, nu a mai putut să îndure suferinţa provocată de moartea fiicei ei şi a încercat să se sinucidă înghiţind substanţe toxice, în ziua de 20 iulie 2002. A intrat în comă profundă şi anul trecut, în 10 iulie, a murit la vârsta de 59 de ani.

După ce a intrat în comă, Jacky se ducea în fiecare zi la ea şi îi vorbea, chiar dacă ea trăia artificial. „I-am jurat că într-o zi am s-o anunţ că au fost prinşi cei care au ucis-o pe fiica noastră”, povestea bărbatul, în 2009, publicaţiei Courrier Picard. „Mă agăţam de această idee şi, în sinea mea, speram că o va trezi din comă.

Ancheta asupra morţii Elodiei deschisă în 2002, a fost relansată datorită analizei genetice a unor probe cule de la locul faptei. Mostre de ADN au fost luate dintr-un prezervativ abandonat la locul faptei. Un altul, incomplet, a fost prelevat de pe hainele victimei.

Aceste mostre genetice au fost comparate apoi cu cele din fişierul national şi cu cele a 6.000 persoane suspecte din toată zona, precum şi cu ADN-ul bărbaţilor care s-au sinucis. La început, cercetările nu au dat rezultatul aşteptat, până când criminaliătii nu au „important” din cealaltă parte a Canalului Mânecii o tehnică genetică revoluţionară, constând în prelevarea ADN-ului nuclear şi în aflarea „parentalităţii” ADN-ului necunoscut.

Aşa au aflat că ucigajul fetei era Gregory Wiart. În ADN-ul nuclear s-a descoperit şi o amprentă corespunzând patrimoniului genetic al suspectului, dar şi a unuia dintre apropiaţii lui, care era exact tatăl ucigaşului. Acesta fusese la rândul lui condamnat pentru agresiune sexuală, dar se afla deja în închisoare când fiul său a violat-o şi ucis-o pe Elodie.

Te-ar mai putea interesa și
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM este în negocieri pentru a prelua o participaţie de 20% în compania aeriană spaniolă Air Europa, a anunţat publicaţia El Economista, citând......
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu a anunțat că va începe procedurile pentru suspendarea TikTok pe teritoriul României, ...
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator al JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere ...
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Ritmul de creştere a economiei americane a fost unul solid în trimestrul trei din 2024, a confirmat miercuri Guvernul, ...