Francezii reintroduc pensionarea la vârsta de 60 de ani. Vezi pentru cine

Economica.net
06 06. 2012
1972french_flag_25726500

Adresându-se presei la încheierea unui consiliu de miniştri, ministrul afacerilor sociale, Marisol Touraine, a afirmat că decizia noului guvern, prezentată drept ”o măsură de dreptate finanţată în întregime”, va viza 110.000 de persoane în 2013 şi va costa 1,1 miliarde de euro pentru acel an şi până la 3 miliarde în 2017, când se va încheia mandatul preşedintelui Francois Hollande.

Ca urmare a acestei măsuri, persoanele care au început să muncească la vârsta de 18 sau 19 ani şi care au cotizat cel puţin 41 de ani pot să iasă la pensie la 60 de ani, fără să aştepte vârsta legală de pensionare, majorată treptat până la 62 de ani prin reforma fostului preşedinte de dreapta Nicolas Sarkozy.