Francul elveţian, aproape de maximul ultimelor cinci luni faţă de euro

Francul elveţian este aproape de maximul ultimelor cinci luni faţă de euro, iar pieţele financiare sunt în alertă privind o posibilă intervenţie a băncii centrale a Elveţiei pentru scăderea cotaţiei, relatează Financial Times.
Economica.net - joi, 02 feb. 2012, 17:51

Euro s-a depreciat în această săptămână la 1,2028 franci pe unitate.

 

Moneda elveţiană se apropie astfel de nivelul de 1,2 unităţi pentru un euro la care banca centrală a avertizat că va interveni, iar acesta va fi primul test la care va fi supusă instituţia după o decizie fără precedent din septembrie anul trecut, prin care a introdus un plafon maxim pentru curs în vederea protejării exportatorilor.

 

Potrivit analiştilor, pieţele testează determinarea băncii centrale de a preveni aprecierea francului, după plecarea preşedintelui instituţiei, Philipp Hildebrand, luna trecută, în urma unui scandal legat de tranzacţiile pe piaţa valutară efectuate de soţia lui.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...