Francul elveţian, moneda cu cea mai bună performanţă din G10, în ianuarie
Grupul G10 este alcătuit din Germania, Belgia, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, Marea Britanie, Suedia şi Elveţia.
Majoritatea statelor din G10 s-au confruntat luna aceasta cu o depreciere a monedelor lor, pe fondul aprecierii puternice a dolarului SUA.
Francul elveţian s-a apreciat cu 7% faţă de dolarul SUA, yenul cu 1,4%, în timp ce dolarul canadian s-a depreciat cu 8% faţă de moneda americană, dolarul neo-zeelandez cu 4,8% şi lira sterlină cu 3%.
În 15 ianuarie, Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a eliminat pragul minim de 1,20 franci pentru un euro, stabilit în urmă cu trei ani, ceea ce a provocat o apreciere de 30% a francului elveţian în raport cu moneda euro şi cu 25% faţă de dolar. Menţinerea acestui prag ar fi costat instituţia 100 miliarde de franci elveţieni (110,84 miliarde de dolari) pe lună, a avertizat recent Fritz Zurbruegg, membru al Board-ului BNS. Acesta a apreciat că BNS ar putea lua în considerare stabilirea unui prag minim pentru un coş valutar alcătuit din euro şi dolar.
Deprecierea dolarului canadian vine după ce banca centrală a redus neaşteptat rata dobânzii de referinţă de la 1% la 0,75%, la reuniunea de politică monetară din 21 ianuarie. Şi Banca Centrală Europeană a anunţat luna aceasta lansarea unor măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 miliarde de euro, care au dus la deprecierea euro