Francul elvețian s-a apreciat imediat după ce Banca Centrală a luat prin surprindere piețele cu o majorare importantă a dobânzii de referință

Francul elveţian şi randamentele obligaţiunilor guvernamentale au crescut joi, după ce Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a surprins pieţele, cu o majorare semnificativă a dobânzii, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 16 iun. 2022, 16:36
Francul elvețian s-a apreciat imediat după ce Banca Centrală a luat prin surprindere piețele cu o majorare importantă a dobânzii de referință

Este prima creştere a dobânzii din septembrie 2007.

Analiştii se aşteptau ca Banca Elveţiei să menţină la minus 0,75% dobânda de politică monetară, cel mai scăzut nivel în rândul statelor dezvoltate. În schimb, SNB a majorat dobânda la minus 0,25%, de la la minus 0,75%, nivel stabilit în 2015.

După anunţarea deciziei, francul elveţian s-a apreciat cu aproape 1,8% faţă de euro şi cu 1,4% faţă de dolar, în timp ce randamentele obligaţiunilor guvernamentale cu scadenţa la doi ani au urcat cu 14 puncte de bază, la 0,435%. Piaţa bursieră înregistra un declin de 2,5%, iar titlurile celor mai mari bănci elveţiene, Credit Suisse şi UBS, au scăzut cu peste 3%.

Moneda Elveţiei este văzută ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini, datorită excedentului de cont curent masiv al ţării. Aceste evoluţii forţează SNB să intervină în mod regulat pentru a limita aprecierea francului şi a proteja economia ţării dependentă de exporturi.

Din 2021, când băncile centrale din statele dezvoltate au început înăsprirea politicii monetare, Elveţia şi Japonia erau singurele care nu majoraseră dobânzile.

Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat, miercuri, rata dobânzii, la un interval cuprins între 1,50% şi 1,75%, cea mai mare creştere din 1994. Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a anunţat că va majora ratele dobânzilor cu 25 de puncte de bază, în iulie.

Preşedintele SNB, Thomas Jordan, a explicat că situaţia inflaţiei în Elveţia, care în mai s-a confruntat cu cea mai mare creştere a preţurilor din ultimii aproape 14 ani, ar putea determina instituţia să intervină din nou.

„Noile previziuni privind inflaţia arată că ar putea fi necesare noi majorări ale dobânzii în viitorul apropiat”, a avertizat preşedintele SNB.

Banca Naţională a Elveţiei a revizuit în creştere estimările privind inflaţia în 2022, la 2,8%, de la un nivel de 2,1% previzionat în martie. În 2023 şi în 2024 inflaţia ar urma să se situeze la 1,9%, respectiv 1,6%, după ce, în martie, prognoza un nivel de 0,9% în 2023 şi în 2024.

De asemenea, SNB încă se aşteaptă ca economia elveţiană să înregistreze un avans de aproximativ 2,5% în 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna spune că o pensie de 11.000 de lei nu e mică, contrazicând-o pe șefa CSM
Tanczos Barna spune că o pensie de 11.000 de lei nu e mică, contrazicând-o pe șefa CSM
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat luni, la Digi24, că, deși înțelege statutul special al magistraților, o pensie de 11.000 de lei nu reprezintă o pensie mică, contrazicând-o astfel pe......
Rafinăria Riazan lucrează la jumătate din capacitate, după atacurile cu drone ale Ucrainei
Rafinăria Riazan lucrează la jumătate din capacitate, după atacurile cu drone ale Ucrainei
Rafinăria de la Riazan, operată de gigantul rus Rosneft, şi-a redus la jumătate capacitatea de procesare a ţiţeiului, ...
Gali Baharav-Miara, demisă de Guvernul israelian din funcția de procuror general
Gali Baharav-Miara, demisă de Guvernul israelian din funcția de procuror general
Guvernul de dreapta al Israelului a votat luni pentru demiterea lui Gali Baharav-Miara din funcția de procuror general, ...
Carburanții s-au ieftinit în benzinării, pentru prima dată după marea scumpire. Cât costă benzina și motorina azi, 5 august
Carburanții s-au ieftinit în benzinării, pentru prima dată după marea scumpire. Cât costă benzina și motorina azi, ...
Petrom a ieftinit azi și benzina și motorina, după majorarea de preț masivă cauzată de creșterea accizelor și a TVA ...