Francul elveţian s-a depreciat faţă de euro la minimul ultimului an
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2013/05/franc_elvetian_85965800.jpg)
Preşedintele Băncii Naţionale Elveţiene, Thomas Jordan, a afirmat în faţa jurnaliştilor, la Frankfurt, că banca centrală nu exclude să modifice pragul unei cotaţii minime de 1,2 franci pentru un euro.
Jordan nu a exclus şi taxarea băncilor pentru deţinerile lor la banca centrală, măsură menită să controleze piaţa imobiliară care se supraîncălzeşte, prin încurajarea instituţiilor financiare de a transfera costurile deţinătorilor de ipoteci.
„Ajustarea pragului minim al ratei de schimb, ca şi dobânzile negative sunt măsuri posibile şi pot fi folosite dacă va fi necesar”, a spus Jordan.
Francul este în declin cu 0,6%, la 1,2591 unităţi pentru un euro, după ce s-a depreciat în timpul şedinţei la 1,2614 unităţi pentru un euro, cel mai redus nivel după 20 mai 2011.
Faţă de moneda americană, francul a scăzut cu 0,4%, la 97,42 cenţi pentru un dolar.