Francul elveţian va rămâne ancorat de euro în viitorul apropiat

Economica.net
11 02. 2013
swiss_franc_83669600

În luna septembrie 2011, Banca centrală a Elveţiei a impus un curs minim de schimb de 1,20 franci pentru un euro.

‘Mediul economic s-a înrăutăţit din nou la finele anului trecut, iar prognoza de creştere a fost revizuită în jos. Din acest motiv, cursul minim de schimb rămâne crucial’, a declarat Fritz Zurbruegg pentru cotidianul Aargauer Zeitung.

Pe fondul creşterii îngrijorărilor faţă de criza din zona euro investitorii s-au îndreptat spre francul elveţian, considerat în mod tradiţional ca o valută sigură. Însă un franc supraevaluat afectează competitivitatea industriei şi exporturilor elveţiene, acesta fiind motivul pentru care Banca centrală a fost nevoită să intervină în 2011.

În ultima vreme, însă, pe fondul calmării situaţiei în zona euro, francul elveţian a început să se deprecieze uşor ajungând zilele trecute al un curs de 1,23 franci pentru un euro. Această depreciere uşoară a dat naştere la speculaţii potrivit cărora Banca centrală a Elveţiei ar putea să majoreze cursul minim de schimb.

Deşi a refuzat să confirme dacă Banca centrală are în vedere o astfel de decizie, Zurbruegg a subliniat că, pentru a asigura stabilitatea preţurilor, cursul minim de schimb rămâne un instrument important. ‘Francul elveţian este supraevaluat în raport cu euro chiar şi la cursul actual de schimb. Cursul minim de schimb rămâne cel mai adecvat instrument pentru a asigura stabilitatea preţurilor în viitorul apropiat’, a spus Zurbruegg.