Franklin Templeton şi-a redus anul trecut deţinerile de acţiuni Apple, de la 7% la 4,2%
Piaţa din SUA este „saturată”, astfel că Apple trebuie să se extindă pe pieţele în curs de dezvoltare, a afirmat George Russell, manager de portofolii la Franklin Equity Group, la o conferinţă în Singapore.
Acţiunile Apple reprezentau încă cea cea mai mare deţinere a Franklin U.S. Opportunities Fund, la sfârşitul anului trecut. Fondul a cumpărat în schimb acţiuni Google şi Amazon, a arătat Russell.
„Ne-am redus deţinerile de acţiuni Apple în mai multe rânduri, anul trecut. Suntem îngrijoraţi în legătură cu lipsa unei strategii pe segmentul de telefoane ieftine, în ţările emergente. Piaţa din SUA este relativ saturată”, a spus investitorul.
Cotaţia titlurilor Apple a atins pe 14 ianuarie cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni, după ce publicaţia Nikkei a relatat despre reducerea producţiei de telefoane iPhone 5, din cauza cererii scăzute.
U.S. Opportunities Fund avea la sfârşitul anului trecut active de 2,51 miliarde de dolari, iar în 2012 a înregistrat un avans de 10%, sub creşterile realizate de 70% din fondurile concurente. În ultimii cinci ani, U.S. Opportunities Fund a consemnat o creştere de 4,9%, peste cele obţinute de 74% dintre firmele rivale.