Franks: Scăderea inflaţiei peste aşteptări este vestea cea mai bună de la ultima vizită
Franks a afirmat, la începutul întâlnirii de la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii FMI, Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene, că oficialii organismelor internaţionale se aşteptau ca inflaţia să scadă în ultima parte a anului 2011, însă aşteptările lor au fost depăşite, potrivit Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că indicatorii economici de la sfârşitul săptămânii trecute arată o creştere în domeniul construcţiilor, paralel cu o diminuare a inflaţiei. „Scăderea puternică a inflaţiei a dus la creşterea interesului populaţiei pentru consum, pentru servicii şi produse”, a spus Băsescu.
Reprezentantul Fondului Monetar Internaţional a confirmat că scăderea inflaţiei este cel mai pozitiv semnal pentru economia românească. „Scăderea inflaţiei este vestea cea mai bună de la ultima noastră vizită la Bucureşti. Ne aşteptam ca inflaţia să scadă, însă a scăzut peste aşteptările noastre”, a declarat Franks.
Preţurile de consum au scăzut în septembrie pentru a patra lună consecutiv, pe fondul ieftinirii alimentelor, astfel că inflaţia anuală a coborât la 3,45%, cel mai redus nivel după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an.
Rata anuală înregistrată în România este apropiată de media UE, de 3,3%.
Banca centrală ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 2-4%, dar are o prognoză uşor mai ridicată, de 4,6%.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se află în România în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului stand-by.
Cele mai importante teme de discuţie cu autorităţile române vizează construcţia bugetului pe anul viitor şi reforma companiilor de stat.