Franţa a împrumutat 8 mld. euro. Oferta a fost suprasubscrisă de 3 ori

Economica.net
19 04. 2012
1972french_flag_25726500

Trezoreria franceză a vândut titluri de 7,97 miliarde euro, aproape de plafonul intervalului ţintit, de 7-8 miliarde euro.

Oferta a fost suprasubscrisă de aproape trei ori, în pofida nervozităţii investitorilor, îngrijoraţi înaintea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în această duminică şi pe 6 mai (al doilea tur de scrutin), favoritul din sondaje fiind socialistul Francois Hollande.

Standard & Poor’s (S&P) a coborât în acest an ratingul maxim triplu-A al Franţei la „AA+”.

Randamentele obligaţiunilor Franţei au crescut în ultimele zile pe piaţa secundară, din cauza reaprinderii temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro, concentrate de această dată pe Spania.

Totuşi, Franţa s-a bucurat de la începutul acestui an de costuri de finanţare în scădere, în special pentru datoriile pe termen scurt, după ce Banca Centrală Europeană a injectat aproximativ 1.000 miliarde euro în pieţe prin două operaţiuni de refinanţare pe trei ani, derulate în premieră în decembrie, cu o a doua rundă în februarie.

Randamentul obligaţiunilor franceze emise joi cu maturitatea în 2017 a fost de 1,83%, în urcare uşoară de la 1,78% în martie, oferta fiind suprasubscrisă de aproape 2,7 ori.

O altă serie de titluri, cu scadenţa în 2015, au fost plasate la un randament de 1,06%, cu o rată de acoperire de 3 la 1.

În final, obligaţiunile cu maturitatea în 2014 au oferit investitorilor un randament mediu de 0,85%, iar cererea a depăşit de 2,2 ori oferta.