Franţa a prezentat condiţiile pentru livrarea navelor Mistral către Rusia

Economica.net
04 09. 2014
ship_mistral_class_30372500

Preşedinţia franceză a anunţat miercuri seara suspendarea livrării primeia din cele două nave din clasa Mistral a căror vânzare a fost convenită cu Moscova, pe motiv că nu sunt întrunite ‘condiţiile’ pentru această livrare.

Întrebat în cadrul unei întâlniri cu presa care sunt aceste condiţii, purtătorul de cuvânt a MAE francez, Romain Nadal, a explicat că ‘trebuie ca acordul de încetare a focului care începe poate să se contureze să fie aplicat’. El a adăugat, citându-l pe şeful diplomaţiei franceze Laurent Fabius, că trebuie ‘găsit un acord politic astfel încât să nu existe confruntări între Ucraina şi Rusia, fie direct, fie prin interpuşi’.

‘Aceste condiţii nu sunt întrunite la ora actuală şi am dori să poată fi întrunite în viitor’, a conchis purtătorul de cuvânt.

Thierry Mandon, secretar de stat guvernamental responsabil cu reforma de stat, a explicat mai devreme în cursul zilei de joi că decizia franceză anunţată în ajun constituie o ‘suspendare a livrării’ şi că Franţa vrea ‘să forţeze acordul de pace’ în Ucraina, potrivit Radio France Internationale.

O sursă apropiată dosarului Mistral a menţionat că, în pofida suspendării livrării, construcţia sa continuă, pentru moment.

Vânzarea către Rusia a celor două nave Mistral, convenită în 2011, a fost evaluată de către guvernul francez de atunci la circa 1,2 miliarde de euro. Prima navă a fost denumită ‘Vladivostok’, a doua urmând să primească numele ‘Sevastopol’, după portul din Crimeea, regiunea anexată anul acesta de Rusia. Sunt nave de război polivalente, capabile să transporte elicoptere şi tancuri. Mistral sunt navele de război de cele mai mari dimensiuni ale Franţei, după portavioanele Charles de Gaulle.