Franţa a vaccinat un milion de persoane, anunţă premierul Jean Castex

Premierul francez Jean Castex a anunţat sâmbătă că un milion de persoane au fost vaccinate împotriva coronavirusului în Franţa, de la începerea campaniei, la 27 decembrie 2020, transmite EFE, potrivit Agerpres. 
Economica.net - Dum, 24 ian. 2021, 06:53
Franţa a vaccinat un milion de persoane, anunţă premierul Jean Castex

„Tuturor lucrătorilor din domeniul sanitar, tuturor reprezentanţilor noştri, întregului personal şi agenţilor din prefecturi, din agenţiile pentru sănătate şi din instituţiile sanitare, tuturor celor care şi-au unit forţele în această campanie excepţională de vaccinare: Vă mulţumesc!”, a scris Castex într-un mesaj postat pe Twitter cu titlul „Un milion de francezi vaccinaţi”.

Autorităţile franceze au crescut ritmul de vaccinare în ultimele două săptămâni, după ce au fost criticate într-o primă fază că procesul este prea lent, în condiţiile în care în prima săptămână a campaniei abia dacă se vaccinaseră 500 de persoane.

O lentoare pe care executivul francez a pus-o pe seama complexităţii privind transportul vaccinului la cele 14.000 de cămine de bătrâni unde a început distribuirea.

„Ceea ce contează este că, spre finalul lui ianuarie, am reuşit să compensăm”, a insistat recent ministrul sănătăţii, Olivier Veran.

Însă criticile au determinat guvernul francez să-şi schimbe strategia de vaccinare şi să trimită doze nu doar la cămine de bătrâni, ci şi la persoane cu vârste de peste 75 de ani aflate în cămine private, la personalul sanitar de peste 50 de ani şi la persoane care au boli care le-ar putea face susceptibile de a dezvolta o formă mai gravă de COVID-19.

Veran a declarat în această săptămână la postul TF1 că numărul total al persoanelor vaccinate va ajunge în ianuarie la 1,3 milioane sau 1,4 milioane de persoane şi a dat asigurări că executivul va putea vaccina până la 70 de milioane de oameni începând de acum şi până la sfârşitul lunii august, dacă va primi toate dozele de vaccin comandate.

După cum a explicat Veran în interviul pentru TF1, obiectivul este ca în februarie să se înregistreze patru milioane de persoane vaccinate, nouă milioane în martie, 20 de milioane la sfârşitul lunii aprilie, ajungând până la 70 de milioane în august, cu condiţia să ajungă în Franţa toate dozele de vaccin comandate.

Totuşi, Veran s-a arătat joi mai puţin optimist în faţa unei comisii din Senatul francez, unde a spus că obiectivul este vaccinarea a 15 milioane de persoane înainte de începerea verii, în special în rândul populaţiei de risc.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...