Franţa adoptă legea „Florange”, care pedepseşte închiderea companiilor

Parlamentul Franţei a adoptat marţi o lege care impune penalizări drastice companiilor care îşi închid operaţiunile considerate viabile din punct de vedere economic, deoarece preşedintele Francois Hollande nu reuşeşte să salveze locurile de muncă într-un sector industrial afectat de declin, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 02 oct. 2013, 11:08
Franţa adoptă legea

Legea a fost criticată de importanţi oameni de afaceri care susţin că noua reglementare va afecta investiţiile în Franţa, majorând costurile şi complexitatea legală a închiderii operaţiunilor.

Reglementarea a fost denumită legea ‘Florange’, după numele unei unităţi de producţie a oţelului din Nordul Franţei, unde preşedintele Francois Hollande, aflat în campanie electorală, le-a spus angajaţilor în 2012 că va sprijini adoptarea unei legislaţii care să le protejeze locurile de muncă în cazul închiderii unităţii.

Legea a venit prea târziu pentru a-l mai opri pe producătorul de oţel ArcelorMittal să închidă în iulie cele două furnale de la Florange.

Industria oţelului din Europa se confruntă cu un exces al capacităţilor de producţie pe termen lung, iar problemele economice au afectat cererea, determinând ArcelorMittal să închidă furnale în Franţa şi Belgia.

ArcelorMittal avea în Franţa aproximativ 20.000 de angajaţi în 2012.

În august, ArcelorMittal a redus estimările privind EBITDA în anul fiscal 2013, la peste 6,5 miliarde de dolari, după ce în luna mai estima un profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare de 7,1 miliarde de dolari, similar cu cel înregistrat în 2012.

‘Deşi am revizuit estimările pentru 2013, trimestrul doi arată o îmbunătăţire faţă de în perioada similară din 2012, care a marcat cel mai scăzut nivel din ultimii ani’, a declarat şeful ArcelorMittal, Lakshmi Mittal.

Vânzările au înregistrat în perioada aprilie-iunie 2013 un declin de 10,1%, la 20,20 miliarde de dolari, de la 22,48 miliarde de dolari în perioada similară din 2012.

Datoria netă este aşteptată să crească în a doua jumătate a anului la aproximativ 17 miliarde de dolari.

ArcelorMittal, prezentă şi în România, este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, cu activitate în peste 60 de ţări. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi (est), Iaşi (est), Roman (nord-est) şi Hunedoara (centru).

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul olandez de cipuri NXP a primit un credit de un miliard de euro de la BEI pentru investiții în dezvoltare în cinci țări, între care și România
Producătorul olandez de cipuri NXP a primit un credit de un miliard de euro de la BEI pentru investiții în dezvoltare ...
NXP Semiconductors N.V. a anunțat astăzi obținerea unui împrumut de 1 miliard de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru a sprijini investițiile companiei în cercetare,......
Londra va oferii administrației Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius privind cedarea Insulelor Chagos, care ar periclita siguranța unei baze americane din arhipelag
Londra va oferii administrației Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius privind cedarea Insulelor Chagos, ...
Marea Britanie va oferi noii administraţii Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius cu privire la viitorul ...
APIA a autorizat la plată către fermieri de la începutul lunii decembrie suma de 1,68 de miliarde de lei
APIA a autorizat la plată către fermieri de la începutul lunii decembrie suma de 1,68 de miliarde de lei
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2024 - 15 ...
Romraz Construction & Safety – Partenerul tău de încredere pentru siguranță și proiectare în construcții
Romraz Construction & Safety – Partenerul tău de încredere pentru siguranță și proiectare în construcții
În lumea afacerilor moderne, succesul unei companii depinde nu doar de calitatea produselor sau a serviciilor oferite, ci ...