Franţa: Băncile intensifică vânzarea creditelor neperformante (Deloitte)
Autorităţile de reglementare financiară pun presiune pe bănci să-şi rezolve problemele legate de NPL, adoptând un set de reglementări care vor intensifica vânzarea acestora.
„Deţinând al doilea cel mai ridicat stoc de credite neperformante din Europa, băncile franceze au început să simtă presiunea cauzată de situaţia bilanţurilor lor”. Creditorii din Franţa aveau, la 30 iunie 2019, un stoc de NPL de aproximativ 124 miliarde de euro (138,16 miliarde de dolari), din care 70 de miliarde de euro erau legate de active de pe piaţa internă, la finalul lui 2018, informează Deloitte.
Noile reglementări vor majora în cele din urmă nivelul capitalului necesar pentru a susţine împrumuturile neperformante, chiar dacă stocul de NPL ca procent din portofoliul total de credite al băncilor franceze este mai scăzut decât media europeană.
La 30 iunie 2019, rata creditelor neperformante în sectorul bancar din Franţa era de 2,6%, faţă de 3% în Europa.
Chiar dacă în ultimii doi ani băncile franceze şi-au redus expunerea la creditele neperformante, declinul a fost determinat de mai degrabă de vânzarea portofoliilor de împrumuturi pe alte pieţe europene decât pe cea internă.
Cel mai expus grup bancar din Franţa la riscul de credit este BNP Paribas, care are în ţară şi în străinătate credite neperformante de 34 de miliarde de euro, echivalentul a 4,3% din rata NPL la finalul lunii decembrie 2018. Anul acesta băncile franceze au demarat vânzări semnificative din portofoliile lor, iar în perioada 2020-2024 ar putea fi vândute credite de 47 miliarde de euro, arată datele Deloitte.
Societe Generale şi Credit Agricole au o prezenţă importantă pe piaţa din România.