Franţa cere interzicerea cultivării porumbului modificat genetic MON810 în UE
Cererea autorităţilor franceze este bazată pe noi studii ştiinţifice, explică Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului pentru sănătatea consumatorilor, John Dalli. Comisia va studia cererea şi va furniza răspunsul în termenul prevăzut.
Ministrul ecologiei francez, Nathalie Kosciusko-Morizet, a anunţat cererea guvernului printr-un comunicat de presă şi printr-un mesaj pe contul său de Twitter.
Francezii cer, astfel, o interdicţie generală a culturii MON810. Franţa a adoptat o clauză de salvgardare pentru interzicerea culturii acestui porumb pe teritoriul său în februarie 2008, dar măsura nu a fost validată de Curtea Europeană de Justiţie din Luxembourg şi de Consiliul de Stat.
Cererea guvernului francez „este bazată pe noi studii ştiinţifice” şi mai ales pe un aviz al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentară, EFSA, publicat pe 8 decembrie 2011, care „arată că cultivarea acestui porumb prezintă riscuri importante pentru mediu”.
Avizul EFSA este legat de porumbul Bt11, dar „argumentăm că mai multe probleme ale lui Bt11 sunt regăsite şi la Monsanto 810”, a subliniat ministrul ecologiei. „Dacă UE nu reacţionează, apelăm la clauza de salvgardare”, precum alte şase ţări europene.
Porumbul MON810 este cultivat în UE de 14 ani, printre care şi România, dar mai ales în Spania. Compania producătoare a cerut reînnoirea autorizaţiei, însă cererea sa nu a fost încă votată de ţările membre. Procesul de autorizare al organismelor modificate genetice este în impas în UE, întrucât nu există o majoritate.
În ceea ce priveşte cultivarea organismelor modificate genetic în România, noul ministru al Agriculturii, a declarat pentru RTV.net că el va face precum Uniunea Europeană. Sunt şi câteva culturi aprobate punctual pentru cultivare. România nu va ieşi din acest cadru. Dacă se aprobă o specie pentru a fi cultivată în Europa, o vom analiza şi noi, dacă nu, nu„, a declarat noul ministru al Agriculturii.