Franţa cumpără 18 sisteme Caesar pentru a le înlocui pe cele livrate Ucrainei

Ministerul francez al Forţelor Armate a comandat 18 tunuri Caesar pentru a înlocui cele 18 exemplare care au fost donate Ucrainei, a anunţat vineri grupul industrial Nexter, transmite France Presse.
AGERPRES - vin, 29 iul. 2022, 16:37
Franţa cumpără 18 sisteme Caesar pentru a le înlocui pe cele livrate Ucrainei

”Sistemele vor fi livrate armatei terestre cel mai târziu în vara lui 2024”, potrivit Nexter.

Parisul doreşte ca industria apărării să fie în măsură să crească rapid ritmul şi capacităţile de producţie pentru a răspunde situaţiei create de invazia rusă în Ucraina, scrie Agerpres.

Producerea unui sistem Caesar durează în prezent peste 18 luni, a adăugat grupul Nexter. Înaintea începerii ofensivei militare ruse asupra Ucrainei pe 24 februarie, armata franceză dispunea de 76 Caesar, tunuri de calibrul 155mm montate pe camion, cu o rază de acţiune de 40 de kilometri.

Valoarea contractului nu a fost comunicată. Ministrul francez al forţelor armate Sebastien Lecornu a anunţat în Senat, în urmă cu câteva zile, că un pachet de 85 de milioane de euro va fi consacrat înlocuirii celor 18 sisteme Caesar livrate Ucrainei.

În februarie, premierul francez de la acea vreme, Jean Castex, semnase cu Nexter un contract în valoare de 600 de milioane de euro pentru a dezvolta o versiune blindată şi modernizată a Caesar, denumită ‘Caesar NG’, şi a achiziţiona 33 de exemplare, livrabile începând din 2026.

Te-ar mai putea interesa și
Noua propunere a SUA pentru un armistițiu în Fâșia Gaza include o garanție mai clară pentru încheierea războiului
Noua propunere a SUA pentru un armistițiu în Fâșia Gaza include o garanție mai clară pentru încheierea războiului
Mediatorul palestiniano-american Bishara Bahbah a elaborat un amendament la planul propus de trimisul special al SUA în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, în vederea unui armistiţiu în Fâşia......
Canada va aloca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca anul acesta 2% din produsul intern brut pentru apărare, a anunţat luni premierul Mark Carney (foto), care ...
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Preşedintele american Donald Trump a scris luni în reţeaua sa Truth Social că trimiterea Gărzii Naţionale pentru a ...
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă de cvorum
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă ...
Referendumurile din Italia privind relaxarea legislaţiei privind cetăţenia şi întărirea protecţiei locurilor de muncă ...