Franţa: directorii de companii protestează faţă de politica economică a Guvernului
Potrivit CGME, una dintre cele trei mari organizaţii patronale din Franţa, aproximativ 6.000 de directori de companii au manifestat luni la Paris şi alţi 4.000 la Toulouse (sud-vest). În schimb, o sursă din interiorul poliţiei a apreciat că la manifestaţia din capitala Franţei au luat parte aproximativ 1.000 de participanţi.
„Nu ne-am făcut înţeleşi, ne vom face auziţi”, au scandat manifestanţii în faţa Ministerului Economiei.
Aceste proteste sunt primele dintr-o săptămână de demonstraţii organizate de cele trei mari organizaţii patronale din Franţa, CGPME, Medef şi UPA, înainte de data de 10 decembrie, când Guvernul preşedintelui Francois Hollande urmează să dea publicităţii o lege destinată stimulării investiţiilor şi creării de locuri de muncă.
Potrivit secretarului general al CPGME, Jean-Eudes du Mesnil, directorii de companii protestează în special faţă de trei măsuri ce urmează a fi impuse de Guvernul francez: sporul de penibilitate, interdicţia de a angaja pe cineva pentru un program de lucru mai mic de 24 de ore pe săptămână şi obligaţia de a-i informa pe salariaţi în cazul vânzării unei firme.
Deşi sindicatele franceze sunt renumite pentru protestele lor, situaţiile în care directorii de companii ies în stradă sunt foarte rare. Ultimele proteste de amploare ale directorilor de companii au avut loc cu prilejul introducerii săptămânii de lucru de 35 de ore în anul 2000. De data aceasta protestele directorilor au venit după ce în ultimele luni în Franţa au avut loc mai multe manifestaţii inedite ale notarilor, farmaciştilor sau medicilor, care s-au mobilizat pentru a-şi apăra profesiile faţă de un proiect al Guvernului socialist destinat reformării profesiilor liberale.