Franţa este prima finalistă a Cupei Hopman

Economica.net
05 01. 2012

Pentru a doua oară în istorie, Franţa s-a calificat în finala Cupei Hopman. La 14 ani după ce Cedric Pioline şi Mary Pierce au fost învinşi de cehi în meciul pentru câştigarea trofeului, actualii jucători din Hexagon au mari şanse să întâlnească tot Cehia în ultimul act.

Ultimul adversar eliminat de ei în drumul spre finală a fost Spania. Marion Bartoli a jucat prima, împotriva lui Anabel Medina Garrigues, pe care a învins-o în două seturi, cu 6-2, 6-4. Disputa băieţilor, dintre Richard Gasquet şi Fernando Verdasco părea mai echilibrată, dar a avut un singur sens de desfăşurare.

Francezul a câştigat tot cu 6-2, 6-4 şi după victorie a declarat: „Probabil vom juca finala împotriva cehilor. Ei au doi jucători incredibili, Petra Kvitova şi Tomas Berdych. Ei sunt favoriţi, dar vom face totul pentru a învinge„.