Franţa face presiuni asupra Turciei şi Ungariei pentru ratificarea aderării Suediei la NATO
„Ne-ar plăcea să vedem Suedia în NATO şi ne-ar plăcea să vedem cum Turcia şi Ungaria îşi pun în practică angajamentul”, a declarat Colonna la Helsinki, într-o conferinţă de presă alături de omoloaga ei finlandeză, Elina Valtonen.
Turcia şi Ungaria au renunţat în iulie la exercitarea dreptului de veto faţă de primirea Suediei în alianţa nord-atlantică, dar parlamentele de la Ankara şi Budapesta întârzie ratificarea.
Premierul ungar Viktor Orban a apreciat recent că „nu este nicio urgenţă” privind procedura respectivă şi a cerut mai întâi „respect” din partea suedezilor.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat în iulie că ratificarea nu va avea loc mai devreme de octombrie. El face de câteva luni presiuni asupra guvernului de la Stockholm, cerând măsuri împotriva profanării Coranului, în urma unor manifestaţii publice care au tensionat relaţiile bilaterale.
Finlanda, care a cerut aderarea la NATO simultan cu Suedia, în mai anul trecut, a devenit membră a alianţei în aprilie anul acesta, punând capăt unei perioade de trei decenii de neutralitate. Cele două ţări nordice au luat decizia de a renunţa la deceniile de neutralitate după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.