Franța i-a transmis Japoniei că susține o reconfigurare a alianței Renault-Nissan – surse Les Echos

Statul francez sprijină o reconfigurare a alianţei Renault-Nissan şi nu se va opune reechilibrării participaţiilor deţinute de cei doi producători auto, a anunţat marţi publicaţia franceză Les Echos, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 ian. 2023, 16:26
Franța i-a transmis Japoniei că susține o reconfigurare a alianței Renault-Nissan - surse Les Echos

Les Echos susţine că aceste asigurări au fost date de preşedintele Emmanuel Macron luni, în timpul discuţiilor de la Paris cu premierul nipon Fumio Kishida. Oficialii de la Palatul Elysee nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia, iar reprezentanţii Renault au refuzat să facă comentarii.

În 2022, producătorul auto francez şi grupul chinez Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto.

De asemenea, Renault încearcă să revitalizeze alianţa cu Nissan Motor. Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez.

Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la grupul nipon, de la 43% până la 15%.

Statul francez este cel mai mare acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%.

„Nu mai există blocaje majore, este doar o chestiune de a reasigura părţile implicate că cele două guverne sunt pe aceeaşi lungime de undă”, susţine Les Echos.

Sursele adaugă că ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, i-a trimis omologului nipon o scrisoare detaliată pentru a confirma sprijinul Franţei în reconfigurarea alianţei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...