Franţa: Impozitul pe avere va afecta mai puţin de 1% dintre gospodării (ministrul Bugetului)

Planurile Franţei privind introducerea unui nou impozit pe avere, pentru a ajuta la reducerea deficitului bugetar, vor afecta mai puţin de 1% dintre gospodării, a afirmat joi ministrul Bugetului, Laurent Saint-Martin, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 03 oct. 2024, 14:16
Franţa: Impozitul pe avere va afecta mai puţin de 1% dintre gospodării (ministrul Bugetului)

Măsura este parte a eforturilor celei de-a doua economii a zonei euro de a echilibra majorarea taxelor fără a-i îndepărta pe afaceriştii şi antreprenorii bogaţi care creează atât de necesarele venituri, scrie Agerpres.

„Vorbim într-adevăr de cei mai bogaţi dintre cei mai bogaţi”. Gospodăriile afectate în mod potenţial de noul impozit pe avere vor avea venituri de 500.000 de euro (551.850 de dolari) pe an, a afirmat Saint-Martin la postul de televiziune France 2.

Marţi, premierul Michel Barnier a anunţat în Parlamentul Franţei că va reduce deficitul bugetar la 5% din PIB până la finalul lui 2025, dar va trebui să revizuiască data ţintă pentru a ajunge la pragul stabilit de UE pentru deficitul bugetar, de 3% din PIB, la 2029, în loc de 2027. Se estimează că deficitul bugetar ar urma să ajungă anul acesta la 6,1% din PIB, iar datoria publică ar urma să crească anul viitor la aproape 115% din PIB, de la aproximativ 113% din PIB anul acesta.

Joi, Saint-Martin a reafirmat că există planuri pentru introducerea de taxe speciale asupra celor mai mari companii ale ţării. El nu a dat detalii exacte, dar a spus că astfel de companii au profituri anuale de cel puţin un miliard de euro. Franţa plănuieşte reduceri de cheltuieli şi majorări de taxe în valoare de 60 miliarde de euro (66,2 miliarde de dolari) în 2025.

„Redresarea finanţelor publice va trebui să fie treaba tuturor”, a declarat Saint-Martin.

Franţa, Italia, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia şi Slovacia sunt statele membre ale UE care au intrat în procedura de deficit excesiv (PDE) şi trebuie să-şi reducă cheltuielile publice, a anunţat în iunie Comisia Europeană. De asemenea, Executivul comunitar a demarat proceduri disciplinare contra Franţei, Italiei şi a altor cinci ţări membre UE pentru că au încălcat reglementările UE legate de nivelul datoriei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Eurostar va introduce trenuri directe care să lege Marea Britanie cu Germania şi Elveţia
Eurostar va introduce trenuri directe care să lege Marea Britanie cu Germania şi Elveţia
Eurostar intenţionează să lanseze servicii directe de transport feroviar care să conecteze Marea Britanie cu Germania şi Elveţia, transmite DPA....
Veniturile medii lunare pe familie, cifrate la 8.270 de lei, dintre care 84,8% au mers către cheltuieli
Veniturile medii lunare pe familie, cifrate la 8.270 de lei, dintre care 84,8% au mers către cheltuieli
Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea ...
Producţia de carne a României a crescut pe toate sectoarele, în aprilie 2025
Producţia de carne a României a crescut pe toate sectoarele, în aprilie 2025
Producţia de carne a României a crescut în aprilie 2025 la majoritatea speciilor de animale şi păsări în comparaţie ...
Ucraina cere acțiuni concrete din partea Europei și a Statelor Unite împotriva Rusiei, după un nou atac rusesc cu 300 de drone
Ucraina cere acțiuni concrete din partea Europei și a Statelor Unite împotriva Rusiei, după un nou atac rusesc cu 300 ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel marți la SUA și Europa, îndemnându-le la o acțiune concretă ...