Franţa lansează un program de împrumuturi participative de 20 de miliarde de euro

AGERPRES - J, 04 mart. 2021, 15:45
Franţa lansează un program de împrumuturi participative de 20 de miliarde de euro

Franţa a dezvăluit joi un program care prevede utilizarea de ajutoare de stat pentru a evita un val de falimente în rândul IMM-urilor după pandemie, apreciind că ar putea fi un model pentru restul Europei, transmite Bloomberg.

Acest program inovativ, care a fost aprobat Comisia Europeană, va combina fonduri publice şi private în valoare de până la 20 de miliarde de euro pentru a consolida situaţia financiară a IMM-urilor. Aşa-numitele împrumuturi participative sunt o componentă centrală a programului de stimulare al preşedintelui Emmanuel Macron. În plus, sunt un exemplu pentru alte guverne europene care caută modalităţi prin care să menţină companiile pe linia de plutire după ce vor începe să retragă ajutoarele fiscale extraordinare, scrie Agerpres.

„În termeni de capacitate şi mărime, această majorare a capitalului privat va fi fără precedent în Europa. Este o creştere de capital care ar trebui să fie un model pentru alte ţări europene astfel încât revenirea să nu fie doar la nivel naţional dar şi în alte state”, a declarat ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire.

Conform programului prezentat joi la Paris, băncile franceze vor oferi împrumuturi dar vor trece 90% din aceste împrumuturi pe seama unor vehicule de investiţii finanţate de investitori privaţi. De asemenea, fondurile de investiţii vor împrumuta obligaţiuni subordonate direct către marile companii. Statul francez va garanta până la 30% din împrumuturile şi obligaţiunile subordonate ce vor fi achiziţionate de vehiculele de investiţii private.

Programul avea nevoie de aprobarea Comisiei Europene

Deoarece garanţiile sunt considerate ajutoare de stat, programul avea nevoie de aprobarea Comisiei Europene. Executivul comunitar şi-a dat joi acordul, precizând însă că împrumuturile şi obligaţiunile trebuie emise până la 30 iunie 2022, să fie utilizate pentru a finanţa investiţii şi nu datorii pre-existente şi să aibă o maturitatea de opt ani cu o perioadă de graţie de patru ani.

Băncile vor decide care este nivelul dobânzii după o analiză de la caz la caz, însă Bruno Le Maire a spus că dobânda ar trebui să fie între 4% şi 5% pentru micile companii.

Potrivit unui oficial francez, mai multe state europene au contactat Trezoreria Franţei pentru a afla mai multe detalii cu privire la acest plan. Bloomberg precizează că Spania are în vedere un program similar.

Zilele trecute, Fondul Monetar Internaţional a avertizat că guvernele europene trebuie să ajute companiile să îşi consolideze capitalul propriu, în caz contrar se vor confrunta cu un val de falimente şi pierderea a 15 milioane de locuri de muncă. Potrivit FMI, pentru a scoate firmele europene din zona de pericol, este nevoie de o combinaţie de sprijin public şi privat echivalent cu 2% până la 3% din Produsul Intern Brut.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties restaurează fostul hotel Muntenia din București aduce brandul The Hoxton în România
One United Properties restaurează fostul hotel Muntenia din București aduce brandul The Hoxton în România
One United Properties a semnat un memorandum de înțelegere (MOU) cu Ennismore pentru lansarea brandului The Hoxton în România, a anunțat compania. Noul hotel se va deschide în apropiere de......
Construcţii – Volumul lucrărilor a crescut cu 12,2% în primele şapte luni din 2025. Unde a fost cel mai mare avans (date oficiale INS)
Construcţii – Volumul lucrărilor a crescut cu 12,2% în primele şapte luni din 2025. Unde a fost cel mai mare avans ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni, ca serie brută, cu 12,2%, iar ca serie ajustată ...
Apar noi etichete pentru produsele bio vândute vrac. Cum recunoști dacă un produs este ecologic
Apar noi etichete pentru produsele bio vândute vrac. Cum recunoști dacă un produs este ecologic
Consumatorii români vor putea verifica dacă produsele vândute vrac ca fiind ecologice au într-adevăr certificările ...
Energia electrică este gratuită azi la jumătatea zilei pe piața spot din România, vreme de 7 ore. Care e cauza
Energia electrică este gratuită azi la jumătatea zilei pe piața spot din România, vreme de 7 ore. Care e cauza
Pe fondul unui vând bun, prețul spot orar al energiei electrice tranzacționate azi este zero vreme de șapte ore. Ca de ...