Franţa: Ministrul bugetului este vizat de o anchetă legată de o fraudă fiscală

Justiţia franceză a deschis marţi o anchetă în scopul de a verifica dacă ministrul delegat pentru buget, Jérome Cahuzac, a deţinut un cont în Elveţia, cum este acuzat de site-ul Mediapart, potrivit AFP.
Economica.net - mar, 08 ian. 2013, 19:36
Franţa: Ministrul bugetului este vizat de o anchetă legată de o fraudă fiscală

Mediapart îl acuzase pe ministrul Cahuzac că ar fi deţinut un cont nedeclarat la UBS, bazându-se pe o conversaţie înregistrată în care se aude un bărbat – pe care site-ul îl consideră drept ministrul Cahuzac – vorbind despre contul său de la o bancă elveţiană.

Jérome Cahuzac a dat marţi asigurări că primeşte ‘cu satisfacţie’ deschiderea anchetei. Acest demers îi va permite să-şi dovedească ‘deplina nevinovăţie faţă de acuzaţiile absurde’ al căror obiect este, se afirmă în comunicatul său.

Ministrul a ‘negat în bloc şi în detaliu’ acuzaţiile Mediapart potrivit cărora el ar fi deţinut un cont în Elveţia. De asemenea, a depus o plângere pentru defăimare.

Parchetul din Paris a anunţat marţi că a fost deschisă o anchetă preliminară pentru a se verifica dacă Jérome Cahuzac a deţinut un cont în Elveţia.

Site-ul Mediapart afirmă că Jérome Cahuzac a închis în 2010 contul bancar pe care îl deţinea la UBS şi a transferat fondurile respective într-un cont din Singapore. Site-ul se sprijină, pentru aceasta, pe o înregistrare furnizată de cel care i-a fost adversar actualului ministru al bugetului în alegerile pentru Primăria Villeneuve-sur-Lot (sud-vest) în 2001.

Faptele denunţate de Mediapart pot fi considerate ‘penale’, fapt pentru care se va proceda la ‘verificări’ şi la ‘toate audierile necesare pentru stabilirea adevărului’, potrivit Parchetului.

De o lună, guvernul a făcut bloc în jurul lui Jérome Cahuzac. În decembrie, premierul Jean-Marc Ayrault amintise că ministrul delegat pentru buget îşi păstrează ‘toată încrederea sa’, excluzând orice plecare a acestuia.

Jérome Cahuzac obţinuse, de asemenea, sprijinul mai multor membri ai opoziţiei.

Deschiderea anchetei ar putea totuşi schimba situaţia, în contextul în care noul preşedinte francez, François Hollande, a promis în campania electorală să fie un model de integritate, comentează AFP. Ca ministru delegat pentru buget, Jérome Cahuzac are ca sarcină tocmai lupta împotriva fraudei fiscale

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...