Franța plănuiește să investească 8 miliarde de euro în proiecte europene de interes comun, precum: hidrogenul, sănătatea și semiconductorii

Franţa intenţionează să investească 8 miliarde de euro în aşa-numitele proiecte importante de interes european comun (PIIEC) din domeniile bateriilor, semiconductorilor, hidrogenului şi sănătăţii, a declarat vineri ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire (foto), informează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 10 dec. 2021, 16:30
Franța plănuiește să investească 8 miliarde de euro în proiecte europene de interes comun, precum: hidrogenul, sănătatea și semiconductorii

Comisia Europeană a relaxat recent regulile stricte cu privire la acordarea de ajutoare de stat pentru proiectele importante de interes european comun (PIIEC), care implică mai multe state membre şi pot contribui în mod semnificativ la realizarea strategiilor UE în domenii precum tranziţia energetică şi cea digitală.

„Franţa va injecta o sumă totală de opt miliarde de euro în aceste proiecte comune europene care ne vor permite să rivalizăm cu cele mai bune standarde tehnologice din lume, în special cu cele din China şi SUA”, a declarat Bruno Le Maire într-o conferinţă de presă.

Prezentând priorităţile Franţei pentru cele şase luni când va deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, Bruno Le Maire a spus că Franţa a alocat 1,5 miliarde de euro pentru un proiect comun european în derulare în domeniul bateriilor pentru autovehicule, ceea ce va creea 2.000 de locuri de muncă la o uzină din Franţa implicată în acest proiect comun.

Le Maire a spus că alte 1,7 miliarde euro vor fi alocate pentru investiţii în semiconductori, un sector care în prezent este afectat de o criză mondială, ceea ce creează mai departe probleme de aprovizionare cu cipuri, în special pentru constructorii auto. Investiţia anunţată de Le Maire va ajuta producătorul franco-italian de semiconductori STMicroelectonic să îşi majoreze producţia realizată la fabrica de la Crolles, sud-estul Franţei, până la 8.000 de cipuri pe săptămână, de la 6.800 în prezent.

În sectorul hidrogenului, Franţa va injecta trei miliarde de euro în 15 proiecte europene de care vor beneficia şi companii franceze, precum grupul petrochimic Arkema, constructorul auto Renault, producătorii de componente auto Faurecia şi Plastic
Omnium, firma de hidrogen Mcphy şi producătorul de gaze industriale Air Liquide, a spus Le Maire.

Proiectele din sectorul sănătăţii vor beneficia de investiţii publice franceze în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea de bio terapii şi creşterea capacităţilor de producţie astfel încât să fie evitată dependenţa de furnizorii din afara Europei.

În sfârşit, suma de 300 milioane de euro a fost alocată pentru dezvoltarea de sisteme de stocare a datelor în Franţa sau reţele europene de cloud, în beneficiul unor companii franceze precum OVH, ATOS şi Orange, a mai spus Le Maire.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...