Franţa promite reducerea taxelor pe muncă plătite de companii
Hollande a anunţat măsurile într-o conferinţă de presă în timpul căreia a evitat să răspundă la întrebări legate de relaţia amoroasă pe care ar avea-o cu o actriţă, notează Financial Times (FT).
Aflat în criză de popularitate, preşedintele francez încearcă să revigoreze economia aflată în stagnare şi să reducă şomajul ridicat, să consolideze finanţele publice, aflate într-o situaţie precară, şi să majoreze competitivitatea economică a Franţei.
Holllande a subliniat că măsurile fiscale anunţate nu reprezintă o schimbare politicilor economice la mijlocul mandatului său, ci o accelerare a reformelor.
„Este imperativ ca Franţa să redea puterea economiei sale. Nu este timp de pierdut. Franţa trebuie să-şi revină pentru a-şi păstra influenţa în lume şi în Europa”, a declarat preşedintele.
El a reiterat ţinta de reducere a cheltuielilor publice pentru acest an cu 15 miliarde euro, urmate de tăieri de 50 miliarde euro în următorii trei ani.
Promisiunea privind reducerea taxelor pe muncă plătite de angajatori cu 30 miliarde euro reprezintă o scădere de 5,4% a costului muncii.
Guvernul a implementat deja în timpul mandatului lui Hollande o reducere de 20 miliarde euro a taxelor percepute de la companii, în încercarea de a consolida competitivitatea.
Economia Franţei a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea al anului trecut, după ce ieşise în trimestrul doi dintr-o recesiune prelungită. Şomajul din Franţa era de 10,8% în noiembrie.