Franţa – Proteste anunţate de cel mai mare sindicat al fermierilor. Nemulţumiri din cauza acordului de liber schimb UE – Mercosur

18 11. 2024
Protest Franta

Dacă precedenta mişcare de protest a fermierilor francezi a condus, în luna ianuarie, numeroase porţiuni de autostrăzi, de data aceasta Federaţia naţională a sindicatelor exploatanţilor agricoli (FNSEA) şi aliatul său Tinerii agricultori (JA) au subliniat că nu vor să „blocheze Franţa”, şi intenţionează doar să ocupe pieţele în acţiuni simbolice.

„Obiectivul nostru nu este acela de a provoca neplăceri francezilor şi nici de a-i bloca, cu atât mai puţin de a-i înfometa, cum am putut auzi de la alte sindicate ale fermierilor”, a subliniat preşedintele FNSEA Arnaud Rousseau, făcând referire la anumite declaraţii ale unor responsabili de la Coordonarea rurală, al doilea mare sindicat agricol din Franţa, care au propus în ultimele zile „încercuirea” sau „înfometarea” anumitor metropole, precum Parisul.

Dacă taxele pe motorina utilizată de fermieri a fost unul din motivele mobilizării de anul trecut, de data aceasta motivul este finalizarea unui acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi ţările latino-americane din Mercosur (Brazilia, Argentina, Paraguay şi Uruguay).

Spre nemulţumirea clasei politice şi a actorilor din sectorul agricol francez, UE pare hotărâtă să semneze, până la finele anului, acest acord, care va permite în special ţărilor latino-americane să livreze mai multă carne de vită, pui sau zahăr fără drepturi vamale în Europa.

Mai multe ţări europene, printre care se numără Spania şi Germania, vor ca acordul să fie încheiat, pentru că el va favoriza exporturile de automobile, echipamente sau produse farmaceutice din Uniunea Europeană.

Însă fermierii francezi se tem de concurenţa incorectă a produselor care nu vor fi supuse normelor de mediu sau sanitare stricte care sunt în vigoare în Europa.

Acesta este motivul pentru care cele două organizaţii – FNSEA) şi JA – au ales să lanseze un nou val de proteste în zilele de luni şi marţi, când are loc summitul G20 din Brazilia.

În vizită la Buenos Aires, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a încercat duminică să îi liniştească pe fermieri, afirmând că Franţa „nu va semna, în forma actuală” tratatul de liber schimb.