Franţa – Rata anuală a inflaţiei a încetinit la 2,5% în iunie

12 07. 2024
Paris 53457654

Totuşi, este o creştere mai lentă decât nivelul de 2,6% din mai şi vine în urma reducerii preţurilor la energie, în special la produse petroliere, în timp ce preţurile la alimente au înregistrat un uşor avans, scrie Agerpres.

De asemenea, preţurile la servicii au accelerat uşor, în timp ce preţurile bunurilor industriale s-au menţinut stabile, în iunie comparativ cu perioada similară din 2023.

În ritm lunar, rata inflaţiei în Franţa a crescut în iunie cu 0,2%, după un avans de 0,1% în mai. Iniţial, Insee previzionase o creştere de 0,2% în iunie.

Inflaţia în zona euro s-a atenuat luna trecută, dar ritmul de creştere a preţurilor pentru servicii continuă să rămână unul ridicat, sporind îngrijorările în rândul oficialilor de la Banca Centrală Europeană (BCE) potrivit cărora presiunile asupra preţurilor s-ar putea menţine la un nivel ridicat.

Datele preliminare publicate săptămâna trecută de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat în iunie la 2,5%, în scădere de la 2,6% în mai, şi în linie cu estimările analiştilor. Inflaţia este acum mult sub nivelul de vârf de 10,6%, înregistrat în octombrie 2022, şi se apropie de ţinta BCE de 2%.