Franţa: reguli noi pentru imigranţi
Cum era de aşteptat, o parte dintre asociaţiile de apărare a drepturilor străinilor a denunţat această nouă politică ce se aseamănă din multe puncte de vedere cu cea precedent, aplicată sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy.
Manuel Valls riscă să fie poreclit multă vreme „Sarkozy de stânga”. Ministrul francez de Interne, e adevărat, este clasat la dreapta socialiştilor. În plus, a moştenit portofoliul cel mai delicat, cel al Internelor, care în Franţa se ocupă şi de soarta străinilor şi a naturalizărilor, scrie RFI Romania.
Aici e deja prima eroare, prima problemă din punctul de vedere al asociaţiilor care ar vedea mai degrabă dosarul în Ministerul Justiţiei. Un dosar exploziv pe care însă Valls va trebui să-l negocieze cu abilitate, dacă vrea să nu facă valuri. Prima tentativă a eşuat. Prezentându-şi liniile mari ale politicii pe care vrea s-o aplice, ministrul a exclus orice relaxare în materie de imigraţie clandestină. Nici gând deci de a mări numărul regularizărilor. Ca şi predecesorul său de dreapta, Manuel Valls promite că va da acte la circa 30 de mii de străini pe an. „A fi de stânga nu înseamnă a regulariza pe toată lumea, pentru că asta ar putea crea mari probleme”, spune Valls într-un interviu acordat ziarului Le Monde.
Pe ce criterii se vor face regularizările anunţate nu se ştie încă, ele vor fi anunţate într-o circulară peste câteva zile. Se va ţine însă seama de anii de prezenţă în Franţa, de legăturile familiale şi de raportul cu piaţa muncii. E adevărat că pe vremea lui Sarkozy, criteriul primordial era locul de muncă. Ministrul de Interne a afirmat de asemenea că expulzările vor continua şi ele, fără să dea însă cifre precise, fostul Guvern conservator îşi fixa obiective clare, peste 33 de mii de expulzări pe an, în majoritate romi români şi bulgari.
În sfârşit, Manuel Valls a mai promis două circulare: una pentru a pune capăt încarcerării familiilor, adică şi a copiilor de clandestini şi a doua referitoare la facilitarea naturalizărilor, care, trebuie precizat, au scăzut cu 40 de procente între 2010 şi 2011, după ce scăzuseră cu 30% în anul precedent.
Asociaţia „France terre d’asile” e de părere că propunerile lui Manuel Valls sunt prima piatră de temelie a unei noi politici.
Clasa politică a reacţionat şi ea. Extrema stângă a denunţat „prima greşeală gravă a Guvernului”, Valls este comparat cu un ministru sarkozist şi este acuzat că validează teza extremei drepte, care leagă şomajul de imigraţie. Pentru conservatorii din UMP, noua politică a imigraţiei propusă de socialişti este „periculoasă şi riscantă, întrucât va mări masiv fluxurile migratorii”. Frontul Naţional, partidul extremei drepte, se declară însă „perplex”, din cauza faptului că socialiştii îşi propun să regularizeze anual 30 de mii de clandestini.