Franţa spune că Europa trebuie să producă mai mult pentru a evita o criză alimentară mondială

Europa trebuie să producă mai mult pentru "a evita o criză alimentară mondială" cauzată de oprirea "probabilă" a unor exporturi de cereale ruse şi ucrainene, a declarat marţi ministrul francez al Agriculturii, Julien Denormandie, potrivit AFP.
AGERPRES - mar, 08 mart. 2022, 14:20
Franţa spune că Europa trebuie să producă mai mult pentru a evita o criză alimentară mondială

Pentru că Ucraina şi Rusia sunt mari exportatoare de cereale, în special de grâu, ministrul a afirmat că Franţa nu se teme de vreo penurie, dar că „vor exista efecte asupra costurilor de producţie, de exemplu asupra alimentaţiei animale”.

În acelaşi interviu pentru CNews, Denormandie a declarat că, dincolo de Franţa, se teme de o criză alimentară mondială în 12-18 luni.

„Rusia şi Ucraina reprezintă aproximativ 30% din importurile (mondiale) de grâu. În jurul Mediteranei, există foarte multe ţări dependente de exporturile de grâu din Rusia şi Ucraina. În acelaşi timp, zona este afectată de o secetă puternică”, a adăugat el.

„În contextul unei opriri probabile a unei părţi a exporturilor ucrainene sau ruse de grâu, dar şi de alte (cereale) precum porumbul sau floarea-soarelui”, Europa „trebuie să îşi asume misiunea nutritivă”, a mai afirmat ministrul francez.

„Trebuie ca Europa să producă mai mult. Ea are unele dintre cele mai fertile soluri din lume. Trebuie ca Europa să aibă capacitatea să producă mai mult, pentru a putea de asemenea sprijini alte ţări care nu au nimic de-a face cu conflictul, dar care sunt afectate în accesul la alimentaţie, în special pe continentul african şi mai ales în nordul Africii”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală......
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția globală a Toyota Motor a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv în noiembrie, deși vânzările sale la nivel ...
Nouă centrală electrică mare pe gaze în Transilvania? Ministerul Energiei reia un proiect vechi de zeci de ani
Nouă centrală electrică mare pe gaze în Transilvania? Ministerul Energiei reia un proiect vechi de zeci de ani
Ministerul Energiei a prezentat, în noul program de guvernare, vechiul proiect al unei centrale electrice pe gaze în ciclu ...
Anchetă după o avarie la un cablu electric submarin ce face legătura între Finlanda şi Estonia. Suspiciuni de sabotaj
Anchetă după o avarie la un cablu electric submarin ce face legătura între Finlanda şi Estonia. Suspiciuni de sabotaj
Poliţia finlandeză a anunţat joi că investighează dacă o navă străină a fost implicată în deteriorarea unui cablu ...