Franţa va anunţa luni decizia cu privire la directorul general al Orange

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a declarat vineri că o decizie cu privire la viitorul directorului general al companiei Orange, Stephane Richard, va fi anunţată luni, după o reuniune a consiliului de administraţie al companiei, transmite AFP.
Economica.net - vin, 14 iun. 2013, 20:07
Franţa va anunţa luni decizia cu privire la directorul general al Orange

Stephane Richard este în prezent inculparea pentru ‘escrocherie în grup organizat’.

‘Vom comunica decizia noastră luni. Vă reamintesc că această decizie va fi luată pe baza unui singur crtieriu: interesul companiei, al salariaţilor şi al clienţilor’, a declarat Francois Hollande într-o conferinţă de presă.

Statul francez deţine 27% din acţiunile Orange şi controlează trei din cele 15 locuri din consiliul de administraţie. Orange este unul din cele mai mari grupuri de telefonie din Europa, cu 170.000 de salariaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 40 de miliarde de euro.

Directorul general de la Orange, Stephane Richard, a fost inculpat miercuri în ancheta privind un arbitraj comercial controversat din 2008 între omul de afaceri Bernard Tapie şi banca Credit Lyonnais. Richard este bănuit că la acea dată (când era directorul de cabinet al doamnei Christine Lagarde, ministru al economiei în Franţa) a luat o parte decisivă la elaborarea unei decizii favorabilă omului de afaceri Bernard Tapie.

Orange este lider de piaţă în România cu 10,214 milioane clienţi la 31 martie 2013, în creştere cu 127.000 faţă de perioada similară a anului trecut. Veniturile Orange România au scăzut în primul trimestru din acest an cu 1,4% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 219 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...