Franța va livra Cehiei 52 de obuziere Caesar

Franţa a semnat joi, la Praga, un acord privind vânzarea către armata cehă a 52 de obuziere Caesar în valoare de 333 de milioane de euro, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 30 sept. 2021, 17:32
Franța va livra Cehiei 52 de obuziere Caesar

„Cumpărând 52 de tunuri noi de calibru NATO, vom întări capacitatea noastră de apărare şi vom înlocui obuzierele Dana care au peste 40 de ani”, a declarat ministrul ceh al apărării, Lubomir Metnar, subliniind că acestea vor fi „livrate în 2024-2026”.

Armata franceză utilizează din 2008 obuzierele Caesar, tunuri de 155 mm cu o rază de acţiune de 40 km fabricate de grupul de armament francez Nexter.

„Industria cehă va fi deplin implicată în construcţia acestui sistem”, în proporţie de „peste 40%”, a subliniat în faţa presei ministrul francez al apărării, Florence Parly, calificându-l drept „un instrument puternic, precis şi modern”.

Franţa va furniza primele patru obuziere, iar fabricarea celorlalte 48 va fi încheiată în Republica Cehă de holdingul Czechoslovak Group.

După ce a examinat în total opt oferte, Ministerul ceh al Apărării a anunţat în 2020 acest acord, dar negocierile au durat mai mult decât era prevăzut, notează AFP.

În iulie 2019, Nexter a vândut 62 de vehicule blindate Titus Republicii Cehe, în valoare de 230 de milioane de euro.

Sursa foto: Wikipedia.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă ediție TEZAUR începe din 13 ianuarie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%
O nouă ediție TEZAUR începe din 13 ianuarie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%
Românii pot investi, începând de luni, 13 ianuarie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 7%, 7,5% și, respectiv, 7,8%. Titlurile de stat au......
Petrolul Brent s-a scumpit vineri cu 3,9% și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni
Petrolul Brent s-a scumpit vineri cu 3,9% și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni
Preţul petrolului Brent, cu livrare în martie, a crescut vineri, la mijlocul zilei, cu 3,9% la bursa futures din Londra, ...
Norvegia vrea să restabilească obligația de construire de adăpturi antiaeriene în clădirile noi
Norvegia vrea să restabilească obligația de construire de adăpturi antiaeriene în clădirile noi
Invocând riscuri de război, Norvegia a anunţat vineri că vrea să restabilească obligaţia construirii de adăposturi ...
Camera Reprezentanților a SUA a votat în favoare unei legi prin care sunt impuse sancțiuni împotriva CPI, după emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Camera Reprezentanților a SUA a votat în favoare unei legi prin care sunt impuse sancțiuni împotriva CPI, după emiterea ...
Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite a votat joi pentru sancţionarea Curţii Penale Internaţionale (CPI) ...