Franţa va returna un miliard de euro din ajutoarele agricole acordate de UE

Comisia Europeană a informat marţi că Franţa va trebui să returneze un miliard de euro din ajutoarele agricole de care a beneficiat în perioada 2008-2012, din cauza unor fraude şi erori înregistrate în gestionarea acestor fonduri, a declarat pentru AFP o sursă din interiorul Executivului comunitar.
Economica.net - mar, 27 ian. 2015, 15:07
Franţa va returna un miliard de euro din ajutoarele agricole acordate de UE

Această sumă reprezintă aproximativ două procente din cele 40 de miliarde de euro primite de Franţa în perioada 2008-2012 în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). Sursa europeană a precizat că banii trebuie rambursaţi în trei tranşe până în anul 2017.

Suma de un miliard de euro a fost stabilită după negocieri îndelungate între Paris şi Bruxelles. Iniţial, Comisia Europeană a semnalat că ar putea cere Parisului să returneze o sumă de până la 1,8 miliarde de euro.

Un număr de 15 state membre UE sunt vizate de această cerere de returnare, însă Franţa va acoperi cea mai mare parte din nota de plată totală care se ridică la 1,45 de miliarde de euro, potrivit cifrelor publicate în Jurnalul oficial al UE.

Gestionarea fondurilor europene pentru agricultură şi controlul eligibilităţii beneficiarilor sunt criticate în mod regulat de Curtea europeană de conturi. Comisia Europeană s-a angajat să-şi sporească vigilenţa faţă de corectitudinea ajutoarelor agricole acordate statelor membre.

Cu un buget de 50 de miliarde de euro pe an, Politica Agricolă Comună este cel mai important capitol al bugetului UE, aproximativ 38% din total, în pofida unei reduceri de 12% a anvelopei pentru următorii şapte ani (2014-2020) până la 373,2 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Paradox sau sfârşitul unei ere? Omenirea trăieşte epoca de aur în plină criză – Numărul milionarilor a atins cel mai ridicat număr din istorie. Avuţia mondială a explodat în 2024
Paradox sau sfârşitul unei ere? Omenirea trăieşte epoca de aur în plină criză – Numărul milionarilor a atins ...
Avuţia mondială a explodat în 2024, iar numărul milionarilor din întreaga lume a atins un nou maxim istoric, în top fiind SUA, Japonia, Germania şi China, transmite Bloomberg....
Grupul eMAG și-a bugetat investiții cu 30% mai mari, adică peste 1,2 miliarde de lei în tehnologie și logistică
Grupul eMAG și-a bugetat investiții cu 30% mai mari, adică peste 1,2 miliarde de lei în tehnologie și logistică
Grupul eMAG, care are în portofoliu brandul eMAG, magazinul online Fashion Days, hipermarketul online Freshful, magazinul ...
Dominic Fritz, președintele USR, a spus că nu va permite ca negocierile să ajungă banc de Radio Erevan, iar partidul său se opune creșterilor de taxe
Dominic Fritz, președintele USR, a spus că nu va permite ca negocierile să ajungă banc de Radio Erevan, iar partidul ...
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că nu vor permite ca aceste negocieri să ajungă un banc de Radio ...
Trump dublează taxele vamale pentru oțelul și aluminiul importate de SUA, de la 25% la 50%
Trump dublează taxele vamale pentru oțelul și aluminiul importate de SUA, de la 25% la 50%
Președintele american Donald Trump crește de la 25% la 50% taxele vamale pe oțelul și aluminiul importate în SUA, informează ...