Franţa va trimite o fregată în Marea Neagră şi are programate zboruri cu avionul de luptă Rafale
Fregata, care urmează să staţioneze trei săptămâni în Marea Neagră, face parte din grupul aeronaval al portavionului Charles de Gaulle, care va începe o misiune în Mediterana de Est în perioada februarie-aprilie, a anunţat Marina Militară într-un dosar de presă.
Portavionul Charles de Gaulle va ieşi marţi în larg pentru cea de-a 14-a misiune cu 1.200 de infanterişti marini la bord, 22 de avioane de luptă Rafale, două avioane de supraveghere Hawkeye şi două elicoptere, scrie Agerpres.
Portavionul va fi însoţit de trei fregate, o navă de aprovizionare şi un submarin nuclear, dar va cuprinde şi unităţi din trei ţări ale Uniunii Europene (Belgia, Spania şi Grecia) şi din două ţări care se numără printre principalii aliaţi ai NATO (SUA şi Canada).
Potrivit dosarului de presă, la fel ca în misiunile precedente, Marina Naţională franceză va contribui la lupta împotriva reconstrucţiei capacităţilor Stat Islamic în Orientul Mijlociu, dar şi ca parte a angajamentelor Franţei faţă de ţările UE şi NATO.
Pe fondul sporirii tensiunilor cu Rusia, Franţa şi-a anunţat deja disponibilitatea de a trimite „câteva sute” de militari în România pentru a întări dispozitivul defensiv al României, ţară membră a NATO care are graniţă comună cu Ucraina şi ieşire la Marea Neagră, notează EFE.