Franţa vrea o parte din mineralele din Ucraina necesare pentru industria sa de apărare

Ministrul apărării francez, Sebastien Lecornu, a dezvăluit joi că negociază cu Ucraina, încă din octombrie trecut, aprovizionarea Franţei cu mineralele necesare pentru industria sa de apărare, dar a dat asigurări că scopul acestor discuţii nu este de a obţine compensaţii pentru ajutorul acordat autorităţilor de la Kiev în războiul declanşat de Rusia, informează EFE.
AGERPRES - joi, 27 feb. 2025, 12:12
Franţa vrea o parte din mineralele din Ucraina necesare pentru industria sa de apărare

Într-un interviu acordat postului de radio France Info, Lecornu a explicat că aceste negocieri au fost purtate cu omologul său ucrainean, şi că nu trebuie să fim „naivi” pentru că „problemele economice se împletesc mereu cu aspectele militare, strategice sau de securitate”, iar Franţa îşi apără şi interesele, scrie Agerpres.

„Eu însumi – a precizat el -, împreună cu omologul meu, ministrul apărării ucrainean, am discutat această problemă pentru propriile nevoi ale Franţei. Pentru că am nişte industrii de armament care vor avea nevoie de acces la un anumit număr de materii prime în următorii ani”.

Întrebat despre intenţia manifestată de preşedintele american Donald Trump de a obţine rambursarea banilor pe care Statele Unite i-au alocat războiului din Ucraina, ministrul francez nu a vrut să intre în detalii, dar a ţinut să puncteze un aspect. „Haideţi să nu fim naivi, ceea ce face (preşedintele francez) Emmanuel Macron de luni de zile este să apere interesele franceze în acest domeniu”, a declarat Lecornu, adăugând că sunt multe interese în joc.

Pe de altă parte, Lecornu a precizat că Franţa nu va fi de acord cu decizia privind utilizarea propriilor arme nucleare în dezbaterea referitoare la o posibilă extindere a capacităţii franceze de descurajare astfel încât să acopere întreaga Europă.

„Descurajarea nucleară franceză este franceză. Aceasta înseamnă că sistemul de arme, controlul acestuia, modul de producere a acestora şi, mai ales, luarea deciziei îi corespund doar şefului statului. Este ceva francez şi va rămâne francez”, a insistat el.

Totuşi, Lecornu a amintit că, de la preşedinţia lui Charles de Gaulle, au existat mai mulţi preşedinţi francezi, inclusiv Macron, care au spus că „interesele noastre vitale au o dimensiune europeană”.

Ministrul francez a evitat pe cât posibil întrebarea referitoare la posibila trimitere de trupe europene în Ucraina ca garanţie în cazul unui acord de pace.

„Nu suntem acolo”, a răspuns el când a fost întrebat despre cifra vehiculată, de 30.000 de soldaţi, despre care se presupune că Franţa a discutat cu Regatul Unit şi pe care Lecornu a descris-o drept „o cifră medie”.

În orice caz, el a recunoscut încă o dată că trimiterea de trupe ar fi una dintre posibilele garanţii „în ultima etapă”, ştiind că Rusia a încălcat acordurile de la Minsk semnate în 2014 între Moscova şi Kiev.

Lecornu a insistat că nu este nicio surpriză că Donald Trump a declarat că Ucraina nu se va alătura NATO, dar că „adevărata surpriză” este aceea că în discuţiile sale bilaterale cu Rusia „se fac concesii importante încă de la începutul negocierilor”.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul de externe francez, deplasare la Beijing pentru discuții despre războiul din Ucraina și tensiunile comerciale dintre UE și China
Ministrul de externe francez, deplasare la Beijing pentru discuții despre războiul din Ucraina și tensiunile comerciale ...
Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot se va întâlni joi la Beijing cu omologul său Wang Yi pentru a discuta în special despre războiul din Ucraina și tensiunile comerciale dintre China......
Coreea de Nord a trimis încă 3.000 de militari în Rusia, anul acesta
Coreea de Nord a trimis încă 3.000 de militari în Rusia, anul acesta
Coreea de Nord a desfășurat alți 3.000 de soldați în Rusia în acest an, pe lângă miile deja trimise pentru a sprijini ...
Pensiile speciale, printre motivele suspendării plăților prin PNRR. Ciolacu spune că Guvernul are 2-3 variante de remediere
Pensiile speciale, printre motivele suspendării plăților prin PNRR. Ciolacu spune că Guvernul are 2-3 variante de remediere
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, la Antena 3, că Guvernul are două sau trei variante prin care poate remedia problema ...
Premierul canadian Mark Carney spune că impunerea de taxe vamale de către SUA e un atac direct la lucrătorii canadieni
Premierul canadian Mark Carney spune că impunerea de taxe vamale de către SUA e un atac direct la lucrătorii canadieni
Decizia Statelor Unite de a impune taxe vamale de 25% la importurile de mașini este un atac direct împotriva lucrătorilor ...