Franţa vrea să deblocheze un miliard de euro pentru dezvoltarea turismului

Franţa are ambiţia de a găzdui 100 milioane de turişti străini în 2020 şi în acest sens vrea să aloce un miliard de euro pentru a dezvolta sectorul turistic prin intermediul unei platforme de investiţii care a fost lansată joi, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 08 oct. 2015, 20:30
Franţa vrea să deblocheze un miliard de euro pentru dezvoltarea turismului

În 2014, Franţa a găzduit 84 de milioane de turişti străini.

‘Trebuie să ne redublăm eforturile pentru a rămâne prima destinaţie turistică mondială’, a declarat ministrul francez al Afacerilor Externe şi Turismului, Laurent Fabius, la o conferinţă cu profesioniştii din sector. Reamintind că turismul reprezintă ‘7,5% din PIB şi peste două milioane de locuri de muncă’, Laurent Fabius a subliniat că unităţile turistice din Franţa trebuie să se doteze cu infrastructuri de calitate şi în număr suficient pe întreg teritoriul Franţei.

Platforma de investiţii în turism a fost lansată joi de Caisse des Dépôts et Consignations (CDC), o instituţie financiară publică care acţionează în numele statului. Platforma este destinată să faciliteze dezvoltarea capacităţilor de cazare şi a instalaţiilor turistice precum şi turismul online. Un nou portal de Internet, www.france.fr, dedicat promovării Franţei ca destinaţie turistică a fost lansat joi.

Laurent Fabius a mai spus că Guvernul francez va continua măsurile de simplificare a procedurilor de eliberare a vizelor iar un institut de învăţâmânt superior şi de cercetare în turism va fi înfiinţat în 2016 ‘cu finanţare privată’.

În luna august a acestui an, Laurent Fabius a anunţat că în 2015 Franţa ar urma să stabilească un nou record mondial în termeni de turişti străini, peste 85 de milioane. Obiectivul Guvernului francez este ca în 2020 să găzduiască un total de 100 de milioane de turişti.

Te-ar mai putea interesa și
Cu cât au crescut preţurile locuințelor din România şi chiriile în ultimii 14 ani şi ce s-a întâmplat în celelalte ţări din UE – date Eurostat
Cu cât au crescut preţurile locuințelor din România şi chiriile în ultimii 14 ani şi ce s-a întâmplat în celelalte ...
Preţurile locuinţelor în Uniunea Europeană au crescut cu 3,8%, iar chiriile cu 3,2% în trimestrul trei din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor publicate vineri de......
Putin a promis că va continua să aprovizioneze Slovacia cu gaze – Premierul Fico
Putin a promis că va continua să aprovizioneze Slovacia cu gaze – Premierul Fico
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis Slovaciei că Gazprom va găsi modalităţi alternative de a livra Bratislavei ...
Ofertă specială pentru biletele de avion achiziționate în ianuarie de la Vola.ro și Revolut. Bilete de 27 de euro de la Vola și bonusuri de 40 de euro de la Revolut
Ofertă specială pentru biletele de avion achiziționate în ianuarie de la Vola.ro și Revolut. Bilete de 27 de euro de ...
Din luna ianuarie 2025, Vola integrează în platformă soluția de checkout la plata online RevolutPay. Pe lângă biletele ...
SUA: Elon Musk ia în considerare în cele din urmă să obţină reduceri bugetare de 1.000 de miliarde de dolari
SUA: Elon Musk ia în considerare în cele din urmă să obţină reduceri bugetare de 1.000 de miliarde de dolari
Elon Musk, care a spus că ar putea reduce cheltuielile publice federale cu două mii de miliarde de dolari, a declarat joi ...