Franţa vrea să distrugă City of London, potrivit unei oficialităţi britanice
În document, care a fost trimis Ministerului Economiei, „ambasadorul” City spune că Franţa nu-şi ascunde planurile de a profita, prin intermediul unui efort colectiv „activ”, de pe urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru „a perturba şi distruge” City-ul ca centru al finanţelor europene.
Browne dezvăluie că întâlnirile pe care le-a avut în această lună cu miniştri francezi şi, în special, cu reprezentanţi ai Băncii Franţei, au fost „cele mai rele” dintre toate reuniunile pe care le-a avut cu reprezentanţi ai ţărilor membre ale UE pe care a încercat să-i convingă că ar fi ideal să menţină City-ul ca centru financiar al continentului.
„Sunt clari şi fără echivoc cu privire la obiectivul lor: să debiliteze Marea Britanie şi să degradeze ‘City’-ul din Londra”, avertizează oficialitatea britanică. Browne explică şi că francezii au prins curaj după alegerea preşedintelui Emmanuel Macron, după cum o demonstrează recentele vizite la Londra ale unor oficialităţi franceze pentru a oferi stimulente companiilor care îşi transferă activităţile la Paris.
Browne mai atrage atenţia că mesajul care se conturează dinspre capitala Franţei nu provine de la un singur element „izolat”, ci de la statul francez în ansamblul său, care „nici că ar putea fi mai clar cu privire la intenţiile sale: Văd în Marea Britanie şi în City nişte adversari, nu nişte parteneri”.
Oficialitatea britanică mai explică şi că „există multă îngrijorare în alte părţi din UE din cauza atitudinii agresive a francezilor” şi deplânge faptul că „alte ţări care doresc o relaţie de prietenie cu Marea Britanie şi cu City of London sunt marginalizate”. Mai mult, Browne susţine că Franţa vrea să acţioneze „în detrimentul City chiar şi dacă Parisul nu va avea nimic de câştigat de pe urma acestui lucru”.
De la victoria Brexit-ului la referendumul din 23 iunie 2016, City of London s-a mobilizat pentru a încerca să menţină statutul capitalei britanice ca centru financiar al Europei.