Franţa vrea să limiteze salariile directorilor din companiile de stat

Noul guvern socialist al Franţei a lansat o campanie împotriva salariilor excesive ale directorilor din companiile la care statul are participaţii majoritare şi vrea limitarea acestora la de cel mult 20 de ori remuneraţia celui mai slab plătit subaltern al acestora, potrivit Financial Times.
Economica.net - J, 31 mai 2012, 11:34
Franţa vrea să limiteze salariile directorilor din companiile de stat

Abordarea noului preşedinte francez, Francois Hollande, diferă considerabil faţă de cea a fostului şef de stat, Nicolas Sarkozy, care avea o atitudine mai prietenoasă faţă de şefii companiilor.

Potrivit premierului Franţei, Jean-Marc Ayrault, limita va fi impusă unor directori precum Henri Proglio, de la EDF, şi Luc Oursel, de la Areva. Salariile acestora ar coborî cu circa 70%, respectiv 50%, dacă planul va primi avizul avocaţilor şi va fi implementat în forma actuală.

Proglio a câştigat 1,6 milioane de euro anul trecut, de 65 de ori mai mult decât angajatul cu cel mai mic salariu la EDF.

Guvernul vrea, de asemenea, să preseze şi companii la care are participaţii minoritare să urmeze exemplul, chiar dacă nu poate impune o astfel de schimbare.

Statul deţine participaţii importante la multe din marile companii în Franţa, precum GDF Suez, Renault sau EADS.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Hyprop, un dezvoltator sud-african de centre comerciale, a lansat o ofertă voluntară de achiziție a acțiunilor MAS, care a dezvoltat mai multe malluri și parcuri de retail în România alături......
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente măsuri de împiedicare a accesului minorilor la conținut
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente ...
Uniunea Europeană a anunţat marţi lansarea unei anchete împotriva platformelor pornografice Pornhub, Stripchat, XNXX, ...
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Platforma de analiză financiară și juridică RisCo.ro anunță că și-a deschis un nou sediu, la Piata Neamț deschiderea ...
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus marţi posibilitatea ca banca să-şi facă planuri legate de Assicurazioni ...