Fratele iniţiatorului legii dării în plată, Cosmin Zamfir, are un credit de 720.000 de euro
In plus, el a dat banca in judecata considerand ca i-au fost impuse clauze abuzive in contract. „Fratele meu doreste sa isi duca pana la capat contractul, dar sa plateasca suma corecta”, a declarat pentru HotNews.ro deputatul Zamfir, care a admis ca e vorba de fratele lui. Intrebat daca propriul frate nu se va pune la adapostul legii darii in plata, deputatul a declarat ca nu. La o prima vedere insa, ai putea spune ca e o lege cu dedicatie pentru fratele lui sau.
De pilda, in Comisia Juridica a Camerei, cea care a trimis proiectul legii darii in plata in plen, 12 membri au de dat bancilor peste 1,6 milioane de euro. Unul singur are chiar imprumuturi de 680 .000 de euro la o singura banca. Nu e nimic anormal in asta. Spun doar ca moral e sa te abtii in a-ti da verdictul pe o astfel de lege. Nu stiu daca se poate vorbi tehnic vreo incompatibilitate, spun doar ca exista niste deficiente de etica si morala.
Sa vedem insa cum se impart creditele garantate cu ipoteca in Romania. Pe o statistica a BNR, existau la sfarsitul lui septembrie 475,7 mii de asemenea contracte. Dintre acestea, 178.000 erau pentru achizitii locuinte, 139.000 erau pentru construire de case, restul fiind credite de consum garantate cu ipoteci. „La împrumuturile mai mici de 150.000 de euro ponderea sumelor restante faţă de cele datorate este de 1,69%. Materialul integral pe HotNews