Frații Cristescu au deschis primul Ibis din Timișoara, o investiție de 10 milioane de euro
Bega Grup, companie deținută de frații Emil și Marius Cristescu a anunțat deschiderea hotelului Ibis Timișoara City Center, cu 200 de camere, o investiție de 10 milioane de euro.
Construcția hotelului a durat doi ani și a fost realizată conform standardelor de dezvoltare și de amenajare furnizate de echipa tehnică a grupului Accor.
“Ibis Timișoara City Center este una din investițiile pe care le-am făcut cu certitudinea că ne va oferi o bună rentabilitate pe termen lung. Suntem convinși că, odată cu titlul de Capitală Culturală Europeană în 2023, orașul nostru va deveni o destinație turistică recunoscută în țară și în străinătate”, spune Emil Cristescu, Vice-Președinte al Bega Grup.
Afiliat la rețeaua Ibis, hotelul este operat printr-un contract de management de către Accor.
Director General al noului hotel ibis Timișoara este Călin Ile, care este și Președinte al FIHR – Federația Industriei Hoteliere din România.
Luna trecută, grupul Accor a semnat un acord de franciză cu N&C Turism, care deține hotelul Cubix din Brașov, pentru un hotel Mercure. Proprietatea de 57 de camere va întâmpina primii oaspeți până la sfârșitul anului 2021, după renovare.